Devoratorii de artă

Cristina Chipurici, persoana pe care
o urmăresc zi de zi pe Twitter

     Scriu acest post inspirat de cele spuse de Cristina Chipurici (PR manager Okapi Sound) într-un post de acum câteva luni scris pe blogul ei. Îl găsiți aici. Nu mă aștept să fiu luat în serios, ori să schimb lumea, dar cred că, atâta timp cât dau dreptate unei persoane, ar trebui să susțin la rândul meu ideea respectivă.
     În ultima perioadă am încercat să fiu informat în ceea ce privește artiștii români care-mi plac și persoanele care fac munca din spatele scenei. Nu a trebuit să treacă mult timp ca să înțeleg că și ei sunt oameni, chiar dacă au reușit ceva ce mulți dintre noi nu am putut: anume să producă ceva pentru mase, pentru posteritate și în același timp să fie apreciați de un grup de oameni. Acest lucru ar trebui să stârnească respect și admirație, însă la noi - ca la noi! - nu stârnește decât o dorință puternică de a primi și mai mult, cât mai mult, cel mai mult.

Deliric1 și Doc, foști membri ai grupului CTC, acum cântă
separat, dar totuși împreună. Multe versuri compuse de
ei aduc aminte de faptul că au renunțat la muncă, fiecare
a avut un job stabil și bănos, doar de dragul muzicii.

      Fanii devin devoratori „de artă”. Îmi aduc aminte de concertul Carbon și Cedry2k din Zodiar, de acum câteva săptămâni, când o serie de „fani” stăteau cu mâinile întinse spre scenă, ei aflându-se în primul rând, doar ca să bată palma cu cei doi oameni. Din dorința de a bate palma (cel mai posibil), i-au tras de mână de ziceai că-i vor în rândul publicului. Nu știu ce naiba era în capul lor, de parcă atunci când tragi omul de pe scenă spre tine îi arăți cât de mult îi respecți muzica. Ba dimpotrivă, eu cred că cele patru rânduri de oameni din spatele lor care au cântat melodiile cap-coadă cu cei doi artiști de pe scenă sunt adevărații fani și primesc aprecierile artiștilor.

Kurt Cobain, fostul solist al trupei
Nirvana, susținea că albumul
„In Utero” era cel mai bun făcut de
el, însă producătorii nu au fost de
aceași părere și nici fanii. Cel mai
comercial album al lor a fost
„Nevermind” cel care conține și
„Smells like teen spirit”, melodie
pe care Kurt a urât-o.

     Penibilul absolut, însă, este atins în spațiul virtual. Am speranța că generația copiilor mei va înțelege că internetul îți oferă dreptul să te exprimi, nu te obligă, pentru că mă uit la mulți oameni și exact această impresie mi-o dau. Este o sete de exprimare, de nu au avut-o bunicii noștri pe vremea lui Ceaușescu! Pentru ce, nu știu, dar în mod cert acest lucru se abate și asupra artiștilor care sunt bombardați de tot felul de întrebări: când scoți albumul, când vine videoclipul, când aia și când ailaltă. Din păcate, dragilor, el prestează munca când și cum poate, nu când și cum vreți. Ar trebui să conștientizați asta! După cum spunea și pyuric, de dragul fanilor - pe care nu vrea să-i piardă - artistul oferă anumite informații cu aproximație despre lansări și realizări, dar na, fiind și el un om, în general persoane degajate se văd în imposibilitate să respecte termenii respectivi. Prin urmare, răspunsul când va fi gata nu este decât o pastilă de cap pe care o iau artiștii.
     La final am păstrat cea mai tristă parte a balamucului: pirateria. Nu vreau să condamn pirateria sau să o încadrez în bine / în rău, cât mai degrabă pe cei care fac asta. N-am să fiu absurd să spun că e rău să piratezi și că ar trebui să cumperi original, cu toate că asta ar fi ideal. Cunosc foarte bine circumstanțele acestei țări și eu la rândul meu sunt nevoit să piratez, dar totuși mă pot mândri cu o colecție de jocuri, muzică și chiar documentare și filme (cinematografia am lăsat-o mai la coadă). Chiar și așa, nu sufăr de sindromul „eu sunt șeful” și n-am întâlnit om care să cumpere muzica și să facă gât la clanță artiștilor, deși știu persoane care m-au uimit în ceea ce privește cultura și colecția lor.

Lulu, album compus de Metallica și
Lou Reed, reprezintă una din cele mai
mari dezamăgiri ale publicului. Chiar și
așa, artiști precum Hetfield și Ulrich
susțin că e un proiect de suflet.

      În curând, datorită nivelului porcos de ridicat la care a ajuns pirateria (alături de măgăria caselor de discuri), vorbind la nivel internațional, se intenționează renunțarea la dispozitive optice în perioada următoare. Asta ar însemna că vom avea un sistem polițienesc pe internet și că se vor chinui din răsputeri să mai împuște din pirați. Problema este că dacă vei vrea să cumperi, vei fi nevoit să cumperi ceva virtual, nu vei mai avea CD-ul clasic cu copertă și carcasă. Foarte posibil ca asta să se întâmple și cu filmele, jocurile, poate chiar cărțile noastre. Atunci, în mod sigur, ne vom da seama ce înseamnă ARTA și importanța dreptului de autor, dar ... va fi prea târziu!