Cert sau incert, până pe 5 noiembrie mai este suficient timp cât să testăm toate rețele sociale apărute, mai ales acum când Google își „arată” toate plusurile. Personal nu am încercat, dar eu la rândul meu am fost destul de revoltat - ca și alții, de altfel - când am sesizat că nu pot să-mi șterg contul, doar să-l dezactivez. E ca și cum rămân în permanență acolo, un sentiment nu tocmai plăcut.
Se aude foarte des de Twitter, poate nu la fel de des pe cât se aude despre „rivalul” său. Chiar și așa, într-o zi mi-am luat inima-n dinți, respectiv acum un an și mi-am făcut cont. Bineînțeles că am fost încurajat de anumite circumstanțe, respectiv prieteni de-ai mei. Situație similară cu Facebook, unde mi-am făcut cont în 2009. Contextul a fost mult mai haios, cum că sora mea vroia să-i trimit tot felul de prostioare în FarmVille, dar trecem peste asta!
Twitter-ul nu l-am folosit prea mult decât abia prin iarnă-primăvară. Aflasem de un sistem interesant, gratis de altfel, acela de a primi mesajele rețelei direct pe telefon, chiar gratis. Și nu toate mesajele de la toți oamenii cărora le-ai dat „follow”, ci poți să-ți faci o selecție decentă. Mi s-a părut foarte interesant și am vrut să pun în aplicare, mai ales că am un telefon mobil cu internet în permanență, un alt avantaj pentru această funcție deoarece lumea „twitărește” multe linkuri cu poze, articole, filme, șamd.
A mai rămas o problemă, însă: who to follow?! Prietenii mei folosesc extrem de ocazional pasărea măiastră și oricum, deja comunicare pe net cu tovarășii este destulă. Dorința mea a fost să caut oameni din anumite domenii, pentru care Twitter-ul reprezintă un fel de schimb de experiență (blocat la un capăt, ce-i drept) cu publicul. Pe scurt, oameni care au ceva de spus.
Cum scopul rețelei de socializare este acesta, de a menține legătura între oamenii care au ceva de zis, cu cei care nu au (ce-i? Asta-i realitatea!) a fost piece of shite. Nu mai spun că fiecare corporație dispune de un cont de tuităială, însă recomand să urmăriți sumar ce informații oferă și să judecați dacă se merită. Și din toate persoanele pe care le urmați, faceți altă selecție pentru cei din partea cărora vreți să primiți mesaje pe telefon. Totul în cadrul setărilor oferite acolo. Ideal este să vă gândiți întâi la domenii atractive pentru voi. De exemplu muzica. După care, căutați anumite trupe / case de discuri / nu mai știu eu ce și nu dați follow musai oamenilor „de imagine”, cât celor din „spatele scenei”. Dacă ați nimerit bine, ceea ce este foarte posibil, puteți afla informații și noutăți foarte faine și să interacționați cu oameni foarte de treabă, deși au o muncă de prestat enormă.
Deși ceea ce poate face Twitter-ul poate face și Cartea Fețelor, nu putem vorbi de aceași echivalență în cadrul utilității. Într-adevăr, ambele sunt două locații perfecte pentru reclamă, ori publicitate, însă expunerea ei diferă. Pe Facebook am de multe ori sentimentul de sufocare, să nu mai vorbesc de cei care se ocupă de paginile oficiale. Claustrofobia mea este datorată nenumăratelor like-uri, să nu mai menționez toate comentariile inutile și puerile băgate de prin cine știe ce colțuri ale lumii, în 80% din situații total paralele cu mesajul propriu zis. Însă, cine naiba folosește Facebook-ul pentru a urmări informații despre trupele preferate, jocuri, filme șamd? Destul de puțini aș spune. Majoritatea dau like în momentul în care își fac paginile biografice sau doar ca să apară pe profilul lor. În ceea ce privește evenimentele pot spune despre albaștri-închis că au un avantaj, dar avantajul este datorat utilizatorilor români, cu mult mai mulți decât cei ce folosesc păsărica colibri. Motivele sunt diverse, începând cu bârfa, ajungând la jocuri și, într-un final ajungem la mass-media.
În concluzie cred că Twitter-ul este mai pragmatic; mult mai pragmatic decât oricare altă rețea de socializare și are într-adevăr o utilitate pentru societate. În rest, mucles. :D
