21 mai 2011

Rebel fără puls - rămășițele muzicii non conformiste din Galați

Muzica a fost în continuă dezvoltare de-a lungul timpului, ramifigându-se în genuri și sortate după diferite preferințe. În România, muzica este un domeniu slab dezvoltat, partea favorabilă a publicului fiind cea de club. Însă, având în vedere circumstanțele oferite, există trupe ce se diferențiază de majoritate, bineînțeles, în sens pozitiv și mai ales, își doresc să realizeze ceva pentru viitor, cu toate că acesta se arată a fi incert pentru ei.

     Rebel fără puls este un ansamblu de tineri, uniți de o poftă nemărginită pentru muzică. Momentul înființării reprezintă un moment irelevant pentru membri trupei, însă crucial;   tinerii cântăreți sunt următorii (în ordinea fotografiilor): Cîrstea Cosmin Ovidiu la bas, Matei Gabriel Ionuț la tobe, Marius Andrei voce și Lupu Silviu la chitară. 
 „Trupa a fost înființată în vara anului 2009. Efectiv, a fost un proiect chel” recunoaște Gabi cu sinceritate despre trupa înființată de el și Cosmin. Pe urmă, s-a alăturat un chitarist. ”A fost o reuniune de tipi cărora le plăcea muzica, dar nu știau nimic despre asta” ne spune Cosmin despre proiect, cu toate că Gabriel avea experiență de 4 ani la tobe.
     Stilul abordat de băieți a fost diferit de-a lungul timpului. „Noi am vrut să cântăm punk inițial, asta pentru că primul nostru chitarist era un fan al genului. Problema a fost că fiecare avea o percepție diferită asupra genului nostru și în timp ne-am concentrat mai mult pe alternativ.” Spune Gabi, toboșarul trupei.    
Diferitele schimbări ale trupei au avut loc pe parcurs și, cu fiecare din ele, au avut câte ceva nou. Formula Gabriel-Cosmin la tobe și bas, inițial Cosmin și la voce a fost neschimbată. În luna ianuarie a anului imediat următor s-a alăturat Marius trupei, cu rolul de vocal. În luna decembrie a aceluiași an a venit și Silviu, chitaristul trupei, aceasta fiind formula actuală a trupei.
     Marius a spus că de mult își dorea să aibe propria sa trupă: „chiar primisem o invitație de la ei înainte. Atunci eram destul de ocupat, aveam diverse proiecte cu școala, aveam un program destul de restrâns și în cele din urmă m-am decis și am început să vin la repetiții. Mi-a plăcut și am continuat. Așa am ajuns până aici, ușor ușor concerte, însă cu acomodarea nu a fost deloc dificil, ne-am cunoscut rapid.”
     Silviu s-a alăturat trupei în decembrie anul trecut: „am cântat la concert, aici, în Abyss. Am venit în trupă imediat ce am intrat la facultate. Am câștigat un concurs de chitară în Abyss. M-au chemat la repetiții din cauză că m-au văzut că sunt bun.” Recunoaște el cu modestie.
   Cosmin ne spune că au avut un concert al lor, al trupei, într-un pub gălățean. În opinia lor și a fanilor a fost un succes, dar odată cu primul concert mai important, în deschidere la Luna Amară, lucrurile nu au mers atât de bine. Cu toate că nu au cântat precum și-au dorit, asta nu i-a împiedicat să cânte în continuare în deschidere la alte trupe cu un nume puternic, până să obțină reputația de a avea propriile lor concerte serioase. Și au lucrat de zor, după cum recunoaște și Gabi: „faptul că făceam covere nu ne încălzea cu nimic”, prin urmare și-au compus propriile lor piese. O decizie importantă pentru o trupă debutantă.
     „Fiecare melodie are înțelesul ei”, ne mărturisește basistul. ”Orașul port descrie civilizația română când era vai de steaua ei, Analiza se referă la un prieten care a luat-o nașpa pe drumul vieții, iar pentru Zz am sintetizat pasaje din Eminescu. Toate proiectele pe care le încep și nu le termin le numesc cu z, diferența între ele este că mai adaug câte ceva, în cazul de față încă un z și astfel a apărut Zz. Ironic, această melodie este finalizată și cântată la concertele noastre. Cu toate că avem teme serioase, nu putem spune că nu avem melodii de caterincă. Balada hamsterului este despre un hamster real, asta pentru că toată lumea știe că hamsterii au tendințe sinucigașe, se aruncă peste tot. Un coleg de clasă avea un hamster și exact asta făcea.”
     I-am întrebat dacă au avut pe cineva care să-i ajute în activitatea lor muzicală. Ei mi-au răspuns că au fost susținuți de trupa veterană 789 Art, proiect susținut de Florin Chiriac. El i-a chemat la o serie de concerte, iar chitaristul lor i-a ajutat în perioadele în care nu au avut un chitarist în trupă.
     Întrebați despre emoții, ei au recunoscut sincer că încă le mai au la concerte, mai ales că recent au ținut un concert în lipsa vocalistului, Silviu fiind nevoit să preia ștafeta. Nefiind obișnuit cu două lucruri deodată pe scenă, a avut momente în care s-a încurcat, dar asta nu înseamnă că publicul nu s-a simțit bine ascultându-le melodiile. În ceea ce privește numele, ei au considerat că se potrivește foarte bine, datorită confuziei ce predomină în general ca stare de spirit în trupă. Schimbări de chitarist în permanență, fără vocal, până la Marius, tocmai acum având o structură stabilă, ei sunt amenințați de destrămare datorită studiilor ce trebuiesc finalizate, Marius și Cosmin fiind în clasa a 12-a, iar Gabriel în clasa a 11-a.
     Cosmin a recunoscut că ar dori să plece afară la facultate, chiar dacă îi pare rău pentru trupă. Marius ar prefera să rămână în orașul său natal, să continuie proiectul, alături de chitarist. Despre toboșarul lor nu se pot spune prea multe. El dorește să continuie proiectul, dar dacă va avea oportunitatea de a părăsi orașul, nu va ezita să profite.
     Însă toate acestea nu fac decât să accentuieze spiritul trupei gălățene, de incertitudine față de viitor și de stimulare  a creativității și pragmatismului pe viitor, improvizând și, ușor ușor, adaptându-se mediului înconjurător.


     Fotografiile au fost realizate în Club S cu ocazia concertului lansării revistei „Avangarda Literară” de pe data de 13 mai 2011 de către Ioana Tudorie.

10 mai 2011

Lansarea revistei „Avangarda Literară”



     Într-un final triumfător, revista va face ochi. Este vorba despre „Avangarda Literară”, proiect susținut de Cenaclul Literar Cerul, în cadrul Casei de Cultură a Studenților, prin coordonarea lui Florin Chiriac.
     Care-i scopul? În primul rând promovarea abilităților literare și îmbunătățirea lor, pentru a le transforma în talente. În al doilea rând exprimare liberă, la urma urmei arta are un mesaj de transmis; mesajul nostru, printre altele este că trebuie să ne întoarcem la artă, să apreciem mai mult frumosul și să încurajăm lucrurile constructive. Proiectul nostru nu e nimic altceva decât o aducere aminte a faptului că mai există și alte interese în această țară minunată - dar, de rușine, nu recunoaștem asta - decât tabloide, vicii și preocupări materiale.

     Lansarea va avea loc la ora 17:00, ca în jurul orei 19:00 să avem un concert. Astfel avem parte de un cadru oficial, însă nu uităm că suntem tineri, că ne adresăm tinerilor și că ne plac activitățile tinerești. Așadar - și prin urmare - vă așteptăm, cu mic cu mare, vineri, 13 mai la lansare!

3 mai 2011

Cișmigiu & Comp alături de Bună dimineața, băieți! - două romane de excepție

     Grigore Băjenaru, reprezintă autorul celor mai savuroase întâmplări relatate negru pe alb, cele mai frumoase amintiri pe care le-am întâlnit în cărți, până acum, din partea unui român. De ce să mă mir, din moment ce experiența sa de viață este una senzațională relatată cu multă sinceritate în cele două romane?
         Cișmigiu & Comp nu e nici mai mult, nici mai puțin decât un jurnal de amintiri, un cuib de nostalgie și poante, despre tinerii liceeni ai perioadei imediat următoare de după Primul Război Mondial, o generație politicoasă, ambițioasă, entuziastă, dar mai ales, amuzantă. Dacă cineva ar fi crezut că pe vremuri nu era caterincă la ore, a crezut prost!
     Interesant a fost să aflu, cât de mult semănăm noi, liceenii de astăzi, cu cei de atunci, cu toate că în curând vom vorbi de o diferență de aproape 100 de ani. Chiul, fete drăguțe la tot pasul, mintea împrăștiată brambura și nota trei din abundență; mari diferențe, nu sunt, poate că noi nu ne plimbăm prin Cișmigiu ci prin cele mai al naibii cafenele, nu mai apelăm la vestitul „pe jos”, ci de la Transurb în sus (depinde ce ne este mai accesibil) și, nu mai menționez lista serioasă de gadgeturi. Ideea este că esențialul a rămas la fel și, culmea, până și atunci găseau părinții nod în papură. La urma urmei, asta-i treaba de părinte, nu-i așa?

     În Bună dimineața, băieți! rolurile se schimbă. Astfel, Băjenaru se transformă din elev în profesor. E prezentată viața sa de când a terminat liceul până când a terminat cariera de profesor (orientându-se spre ceva diferit), bineînțeles, prin întâmplări memorabile. Băjenaru a fost lăzărist, adică elev al Liceului Gheorghe Lazăr (actual Colegiu Național Gheorghe Lazăr). Fiind aproape de parcul Cișmigiu, a devenit un simbol pentru perioada adoleșcentină, mai ales că parcul reprezenta locul lor de evadare după ore sau în orele de chiulangeală.
     Fiind vorba de un liceu de prestigiu, Grigore a întâlnit o serie de personalități de marcă în timpul vieții sale: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Iacob Negruzzi, George Enescu și mulți alții, aflați în rândul profesorilor de liceu sau universitate, cunoscuți prin intermediul altor oameni de cultură și diferite căi.
     Și totuși, cu toate că a avut tatăl în învățământ și a avut parte de atâția și atâția oameni de cultură în jurul său, Grigore dă dovadă de o adevărată personalitate cu o educație aleasă și mai ales abilitatea de a-și folosi cu iscusință temperamentul. Nu doar o dată s-a salvat datorită umorului său, ce nu a deranjat pe nimeni, ci dimpotrivă, i-a subliniat gândurile. În clasa a VIII-a a ciclului superior (adică a XII-a acum) a devenit celebru în liceu deoarece a imitat - cu talent, după cum a recunoscut și directorul Barbă - profesorii săi, rând pe rând. 
     Mi-ar plăcea și mie, la rândul meu, să scriu un roman în genul celor scrise de Băjenaru, poate chiar cu o continuare anume. Nostalgia trecutului, la urma urmei, trebuie conservată și desfăcută cu atenție, de fiecare dată când simțim mai intens că timpul ne scapă de sub picioare. Cam asta consider eu că a vrut și autorul să facă, mai ales după felul în care le-a structurat: prezent, pășind prin locurile ce le adora odinioară, trecut, aducându-și aminte, treptat, cele întâmplate și, din nou, prezent, dar peste ceva timp, cât e necesar să meditezi asupra memoriilor tale.

1 mai 2011

1984 - O mie nouă sute optzeci și patru - George Orwell


     FRATELE CEL MARE STĂ CU OCHII PE TINE


    1984, dacă nu este o profeție ce avertizează în mod clar omenirea despre ascendența brutală a pericolului societății, respectiv autoritatea sistemului politic, atunci, în mod sigur, reprezintă apogeul totalitarismului ce putea fi expus foarte ușor și în anul 1949 (anul în care a fost scris romanul) și în 1984, cât și în zilele noastre.

    Pornind de la răsturnarea valorilor logice, dar și morale, diminuând realitatea și cunoștințele pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri, asuprind nevoile fiziologice individuale, atât actul sexual cât și gândirea cognitivă liberă, Fratele cel Mare - Partidul - domină întreaga existență a individului, într-o colectivitatea morbidă, controlând mintea, sufletul și trupul său. Cei ce se opun, n-au altă alternativă decât să se lase pe mâinile Poliției Gândirii și să fie bătuți, umiliți, supuși celor mai oribile temeri ale lor, schimbând astfel percepția individului despre el însuși, lăsându-l gol în totalitate, doar ca să fie umplut de realitatea impusă de sistemul politic. Altfel spus, Poliția Gândirii nu face decât să-i spele pe creier.

RĂZBOIUL ESTE PACE
LIBERTATEA ESTE SCLAVIE
IGNORANȚA ESTE PUTERE

    Se explică foarte clar structura societății universală, structură ce a fost cu greu alterată, dar în final s-a ajuns la aceași stratificare. Societatea este împărțită în 3 straturi, în formă de piramidă: societatea de jos (predominantă), cea de mijloc și cea de sus (cea care domină). Exact așa a fost descrisă și societatea în romanul lui Orwell, fiecare categorie având un nume diferit. Astfel, prolii, fiind cei mai mulți, sunt cei mai inofensivi pentru că au un nivel intelectual scăzut și ei se mulțumesc cu strictul necesar. Deasupra lor, se află  Partidul Exterior, cel mai persecutat. Ramura aceasta a societății reprezintă riscul cel mai ridicat pentru Partidul Interior, cei care conduc, motivul fiind cel explicat de către Goldenstein, inamicul înverșunat al sistemului: în timp s-a efectuat o mișcare circulară a puterii, astfel, cei din mijloc au ajuns cei de sus, în timp ce puterea a luat locul celor din mijloc, poate celor de jos sau chiar au fost eliminați. Schimbarea a fost produsă prin lovituri de stat, războaie civile, insurecții, chiar revoluții. Fac o mică paranteză; în opinia mea (și poate a mai multora) în România nu au avut loc extrem de multe schimbări - decât în perioada sec. XIX-XX - deoarece nu a existat o clasă de mijloc stabilă. Tocmai în perioada menționată a apărut burghezia, reprezentată de o clasă intelectuală puternică.
     Revenind la roman. Partidul a învățat extrem de multe din trecut, prin urmare a luat măsurile necesare pentru a combate o răscoală din partea clasei de mijloc: cantitatea de alimente e reprezentată doar de strictul necesar (ca să vă dau un exemplu, rația de ciocolată pe zi era de doar 20 de grame), hainele, lamele de ras și alte obiecte de strict necesar erau extrem de rare. Tele-ecranele, un fel de camere video combinate cu un televizor și în același timp interactive erau peste tot. Individul nu numai că era urmărit pas cu pas, pe stradă, în cameră, în toaletă, dar putea să fie și mustrat, eventual sancționat de acesta.
     Pacea din universul orwellian este, în esență, o stare de război permanentă. Lumea este împărțită în trei mari țări, Estasia, Eurasia și Oceania. Dacă în 1915-1916 vorbeam despre luptele de tranșee, care nu se terminau niciodată, o monotonie continuă, Primul Război Mondial nimic altceva decât un război de uzură, atunci războiul dintre Eurasia, Estasia și Oceania ar fi un război de extremă uzură. Fiind atât de întinse, pe toată suprafața globului, nu e necesar pentru nici una din cele trei țări să-și extindă piața de desfacere. Mai mult, materiile prime de fabricație nu sunt atât de necesare, din moment ce doar producția militară este una ce cunoaște progrese, cea pentru civili fiind la un nivel extrem de scăzut. Deci, practic, războiul nu face decât să țină populațiile într-o permanentă stare de ... război, în consecință instalându-se frica, propaganda, până și controlul fizic și mental.

     O altă trăsătură a romanului este reprezentată de nouvorbă, un nou limbaj ce are ca scop înlăturarea masivă a unor cuvinte nefolositoare partidului și înlocuirea sau înrudirea în sens a altor cuvinte. De exemplu, cele trei ministere ale partidului (Ministerul Păcii, Ministerul Adevărului, Ministerul Iubirii și Ministerul Abundenței), în nouvorbă, sunt traduse ca Minipax, Minadev, miniiub, Minabund. După cum se poate sesiza, însăși denumirea ministerelor nu este decât un exercițiu pentru cetățeni, prin care să-și forțeze gândirea să nu realizeze paradoxul dintre scopul impus al ministerelor și adevărata lor activitate. Crimăgândit nu este altceva concentrarea unui amalgam de gânduri ce ar putea induce la contrazicerea individuală cu doctrina partidului, motiv pentru care Poliția Gândirii era necesară să intre în acțiune. Gândiți-vă doar de câte ori am săvârșit noi crimăgândit în viața noastră.

     Concluzia pe care o tragi în urma lecturii este că ...


     Și, în orice caz, dacă nu ai vreun frate mai mare care să te urmărească, atunci îți pui întrebarea: dar ce-ar fi dacă ar exista totuși un frate mai mare?

Sursa imaginilor: Wikipedia și Google Images