7 iunie 2011

Noua etapă a consolelor de jocuri video





     În urmă cu un an, în 2010, la E3, la conferința din Los Angeles, cei de la Microsoft au anunțat lansarea gadget-ul pentru Xbox 360. Cu toate că sistemul de funcționare era preluat de la rivalii lor japonezi, Nintendo, pare-se că au făcut o treabă mult mai bună. În noiembrie, același an, a avut loc lansarea oficială a consolei, în toată lumea, la o diferență de doar câteva zile. În doar 60 zile, au fost vândute 8 milioane de dispozitive și până în martie 2011 s-au vândut în total 10 milioane de dispozitive, intrând în Cartea Recordurilor drept cea mai repede vândută consolă. (Informații preluate de pe Wikipedia.)


     În ce constă? Păi, pe scurt, puteți să vă uitați aici: Xbox 360: Kinect . La o adică, vorbim despre o cameră video cu senzori ce transpune mișcările individului din fața ei pe ecran. O chestie inovativă pentru jocuri, fără să-ți mai aglomerezi mâinile cu o telecomandă, ori joystick. Mișcările sunt foarte realiste, vreau să spun că e nevoie de mișcări foarte realiste. Chiar eu am avut onoarea să mă joc la un Kinect, bowling ce-i drept, însă camera nu-mi capta mișcările mediocre, ci doar cele perfect fidele realității. Sper să fie așa toate aparatele, mă gândesc din ce în ce mai serios la posibilitatea de a achiziționa unul într-o bună zi. 



    Și a trecut anul de am ajuns la a 2-a zi de E3, în 2011. Până acum, mare parte din jocurile lansate pentru Kinect au fost de tipul celor sportive, precum au început cei de la Nintendo pentru consola lor, Wii. Nu este un lucru rău, dealtfel nici voința producătorilor de a varia gama de jocuri pentru Kinect, urmând să apară Starwars: The Old Republic, Mass Effect 3, Ryse și multe alte jocuri specifice pentru consolele „clasice”, cât și pentru PC. 


     Dar poate că cea mai veste dintre vești reprezintă aplicația Fun Lab. În cazul în care nu vreți să citiți, dar să vedeți, vă ofer un filmuleț explicit: Fun Lab. Ce poate face laboratorul distracției?


- Build a buddy: scanezi orice obiect îți dorești și te poți juca cu el;
- Googly eyes: scanezi un obiect, și te poți transforma în el;
Kinect me: fă-ți un avatar care să arate precum tu;
Bobble head: crează un „bobble head” care să-ți semene;
Kinect sparklers: folosești propriile tale mâini să trasezi niște dungi simpatice;




     După cum funcționează economia în gaming - și, de atlfel, în general - cele mai interesante console și jocuri sunt lansate toamna, în noiembrie mai ales, pentru ca de sărbători, când lumea are bani, să le achiziționeze. Recomand monitorizarea noutăților în ce privește consola și, dacă e posibil, să lăsăm jocurile de pe PC, să folosim consola pentru că sunt beneficii înzecite. Deasemenea, și mai mulți bani de investit.
    

2 comentarii:

  1. auleu sa nu te prind cu asa un joc, ne imbecilizam datorita high-techu-ului

    RăspundețiȘtergere
  2. Crede-mă că te imbecilizează mai tare lucrarea ta de licență decât Kinect-ul.

    RăspundețiȘtergere