A apărut acum câteva zile un filmuleț pe YouTube, postat de giganții de la EA Games prin care vor să descurajeze ura împotriva minorităților sexuale. Dacă ar fi zis de oricine altcineva, aș fi zis un simplu bine și aș trece mai departe, dar dat fiind că este vorba despre EA Games ... trebuie să fug mai repede la baie și chiar asta am să fac!
...
Bun, am revenit. Ce le-o fi venit, naiba știe, probabil că starea hipiotică care i-a cuprins se datorează însuși faptului că sunt urâți de toată lumea. Mna, doar vorbim despre EA Games, cei care au distrus atâtea studiouri de jocuri, Westwood fiind o lovitură direct în copilăria mea, fiind un fan al seriei Command and Conquer, dar și Pandemic studios, cei care au realizat The Saboteur și câteva jocuri din franciza Star Wars. Ar mai fi și Visceral Melbourne (Dante's inferno, Dead Space 2, The Godfather 2) plus plusuri de alte studio-uri pe motiv că „nu ne aduce profit”.
Pe lângă practicile de cumpără -> scormonește p-acolo să mai iei ceva pentru acasă -> vinde totul la fier vechi, să nu uităm francize întregi stricate de frumoșii noștri pretenași: Need for Speed, FIFA și în general, jocurile din seria EA Sports sunt cam praf și puf de câțiva ani încoace, cu nimic nou. Dragon Age 2, Mass Effect 3 și chiar Command and Conquer 4: Tiberium Twilight, cât și Red Alert 3 cu al său Uprising sunt niște panarame. Din Medal of Honor Airborne și BurnoutParadise nici acum n-am înțeles cum să ies, asta pt că nu am găsit butonul de „escape” oricât m-aș fi uitat, însă poate-s eu mai bou decât permite legea; nu este exclus !
Deci fie vorba între noi, dacă unul din cei mai mari „jucători” pe piața joacelor joacă jocurile nașpa, atunci e nașpa. Nu mai miră pe nimeni că ei sunt cei mai urâți (ei, nu știu dacă-s frumoși sau urâți, dar nu asta-i ideea! Nu-i halește nimeni, cam așa) dintre toți producătorii de jocuri, prin urmare să nu vorbească ei despre „stop hate”, nu-i cazul. Vorba aia, biblică: să ridice piatra cine se știe fără de păcat! Așa și ei, decât să strângă imagini cu oameni pe invers din jocurile lor, mai bine și-ar face jocurile invers decât le fac.
PS: am scris pe Google „ea games says no to hate” și surpriză. Mi-au apărut articole precum următoarele:
Hai că m-am decis. Am văzut prea multe situații în care oamenii fac pe durii, călcându-i pe alții în picioare, acei „alții” fiind de fapt cetățeni mai respectabili decât primii menționați. De fiecare dată când mi se întâmplă, văd sau să pățesc o situație de toată nedreptatea, am să mănânc borș aici și am să dedic o piesă (aceeași dedicație pe care am mai făcut-o și am s-o mai fac). Cu acest mirific prilej, inaugurez seria De tranșat în loc de cai. Altă denumire nu-mi trece prin cap, ba aș spune că-mi place și mi se pare sugestivă. Sperăm doar să nu-i tranșeze și să-i vândă pe post de carne de vită ... Desigur, asta-i varianta cea mai nefericită, să-i tranșăm. Putem mult mai simplu să-i dăm afară din locurile în care lucrează sau din posturile favorabile pe care le dețin acești oameni pentru a săvârși măgării, mârlănii, abuzuri sau nedreptăți asupra populației, populație care, măcar în momentul respectiv, dădea dovadă de bun simț.
De 8 martie, s-au gândit cei de la Transurb să trântească niște controale. Sunt controlori și controlori, îi știu în mare, dar majoritatea sunt praf și pulbere. Cam dintr-ăștia s-au nimerit să fie astăzi.
Ei bine, o doamnă nu avea nici bilet / abonament și nici cuponul de pensie la dumneaei. Evident, prea-Fericita și prea-Încântătoarea controloare pe numele său Popa Rodica (baba aia mică și zbârcită cu ochelari și cu dinți lipsă) a crezut de cuviință să nu facă nicio excepție în astă zi de 8 martie și să recurgă la scandalul cel de toate zilele: „un bilet sau abonament. N-aveți, nu mă interesează, legitimați-vă. Păi ce naiba nu aveți documente la dumneavoastră?” „sunteți pensionară? Vreau un cupon de pensie, nu de alta, dar păreți cam tinerică așa” plus alte astfel de întrebări tipic securiste și inutile, pentru că, după ce a țipat de să fie sigură că aude tot autobuzul cum face tanti Rodica legea în autobuz, s-a gândit să arate că de fapt are suflet mare și că ține cont de această zi minunată, iertând-o pân' la urmă pe nefericita călătoare: „haideți doamnă, aveți noroc că-i ziua femeii astăzi și vă iertăm, că altfel ...”
În jur de două persoane s-au împotrivit celor șapte controlori (mereu șapte, probabil știu că e număr magic), în timp ce restul pasagerilor erau preocupați cu alte treburi. Vorba aia, e mai bine să taci și să stai la locul tău, decât să faci dreptate pentru alții, implicit pentru tine.
„Minunea” a făcut că la următoarea stație a urcat o brigadă de țigani în autobuuuz ... tot neamul lor, cu flori în brațe să le pună la vânzare. „Opoziția” a așteptat, sperând că fabuloșii controlori (încă erau în autobuz) îi vor controla, dar nimic. Evident, se pornesc discuții aprinse, în care m-am implicat și eu. - A nu se înțelege că aveam o problemă cu țiganii în autobuz: aveam o problemă că nu toți suntem tratați egal. Ei scapă basma curată, iar noi ăștia tinereii și alte persoane mai „inofensive” sunt făcute de tot căcatul -.
Ce a urmat, este previzibil, însă ideea principală e că s-a făcut dreptate, că au sărit cu toții să „le dea în cap” frumoșilor noștri controlori, cu tanti Rodica în frunte. :) Le dedic piesa de mai jos controlorilor de la Transurb, ăștia care-s praf și pulbere, cei mai frustrați și cei mai incapabili oameni care, puși în situația de a face ordine și disciplină, fac doar panaramă - că altceva nu-s în stare. Le-aș dedica și Cemetery gates, așa, să nu spună că-i trimitem la plimbare aiurea, da-s băiat simpatic și le zic doar să plimbe ursul.
P.S.: pentru cei care nu sunt amatori de Pantera / metal / Satane care nu sunt satane, puteți citi versurile măcar, că asta-i de fapt și de drept dedicația:
De când s-a spart gașca în Negură Bunget, văd că se poartă un fel de doliu, pe care eu, sincer, nu-l port și nici nu mi se pare firesc.
Nu e vorba că-mi displace trupa sau că port antipatie membrilor, nici vorbă, chiar sunt fan și respect acest proiect, însă eu cred că s-a întâmplat inevitabilu: în proiect, cei care au pus cel mai mult suflet au fost Hupogrammos și Sol Faur. Ei au plecat, și-au văzut de treabă și de alte proiecte (pe puțin la fel de bune) și Negru a rămas, mișelește, cu Negură Bunget, cu toate că au căzut de comun acord, în 2009 - momentul despărțirii, că nimeni nu va mai cânta în această trupă. Negru a cules toți laurii după ce au plecat cei doi (toate concertele N.B. din SUA, Europa și Rusia au fost din 2009 până acum). Dacă este într-adevăr un artist și știe să facă treabă, atunci se va ține de treabă și mă aștept ca proiectul său, Din Brad, să se ridice semnificativ. Dacă nu, atunci să spună mulțumesc pentru șansa de a sta atâția ani pe munca altora, pe care a fructificat-o destul de bine.
Sunt sigur că cei care au plecat se vor descurca în alte proiecte. Cine știe, poate vor avea ei, la rândul lor, noi proiecte care vor duce mai departe spiritul Negură Bunget, precum au făcut-o Hupogrammos și Sol Faur cu Dordeduh. Eu mi-aș dori ca toată activitatea trupei să se încheie și să rămână o trupă consacrată pentru noi, românii. Indiferent de spusele oamenilor, indiferent de câți români îi ascultă - căci nu vorbim despre Inna care cântă-n Pula, ori despre Antonia - ei au fost cea mai plimbată trupă românească prin lume și nici măcar nu s-au chinuit să compună versurile în limba engleză (ca fapt divers, zic și eu așa ...). Să cânți pe atâtea scene, pe două (am putea spune trei) continente, provenind dintr-o țară total paralelă cu muzica spirituală, dificilă de tipul progressive / ambiental / black metal, eu cred că este o realizare de care ne putem mândri măcar noi, cei care suntem amatori de așa ceva.
Eu sunt optimist și urez numai bine tuturor: atât Hupogrammos, Sol Faur și Negru, cei care au format Negură Bunget original, cât și celorlalți care au contribuit la proiect și sper să se regăsească în tot ceea ce vor compune pe viitor.
Câte ceva despre Negură Bunget: înființată la finele anului 1994, în Timișoara. Au în total șapte albume de studio înregistrate, trei EP-uri și un album live. După anul 2000, au încheiat un contract cu o casă de discuri din Italia, ei deja concertând în scene din alte țări, precum Cehia, Ungaria și Iugoslavia. În 2006, albumul OM a fost considerat al doilea cel mai bun album al anului 2006 de cotidianul britanic, Terorrizer Magazine. În 2009 a urmat despărțirea, Hupogrammos și Sol Faur formând Dordeduh, în timp ce Negru a continuat, fără înștiințarea foștilor colegi de trupă, să cânte în Negură Bunget, deși el le-a promis că se va ține de propriul său proiect, Din Brad.
Pe 10 februarie vor fi decernate premiile Grammy, ceremonia va avea loc la Los Angeles, la ora 17.00, dată care coincide cu 11 februarie, ora 3.00 pentru muritorii de rând din zona GMT +2.
De felul meu, nu mă omor (ba chiar „înviu”!) cu decernarea premiilor prestigioase, cum ar fi cel de mai sus, ori Oscar, Nobel, șamd, însă, este o singură categorie care prezintă interes pentru mine, anumebest hard rock / metal performance, că doar asta-i muzica mea cea de toate zilele!
În poza de mai sus sunt două album covers, ambele apărute anul ăsta, unul marca Lamb of God și unul Anthrax (hey kids, say hello to captain Obvious!) numele de album nu le mai zic, am speranța că-s ușor de citit. Nominalizații pentru metal performance (nu prea mai știm noi de hard rock) sunt următorii:
„I'm Alive” - Anthrax
„Love Bites (So Do I)” - Halestorm
„Blood Brothers” - Iron Maiden
„Ghost Walking” - Lamb of God
„No Reflection” - Marilyn Manson
„Whose Life (Is It Anyways?)” - Megadeth
Excluzând Halestorm despre care am auzit abia acum, toți artiștii îmi plac. I'm Alive este extras de pe albumul Worship Music (2012), Ghost Walking de pe Resolution (2012), No Reflection de pe Born Villain (2012) și Whose Life este un single, tot în 2012 apărut. În ceea ce privește Blood Brothers de la veteranii Iron Maiden, piesa este din albumul Brave New World, apărut în 2000. Am observat că e un soi de obicei - pe care-l consider ca fiind prost - ca într-un an să avem printre nominalizări o piesă, ori un album din anii anteriori. Nu mi se pare corect, păi ori este best of anul anterior, ori nu mai e !
Hai, stai că m-am decis! Țin cu Anthrax !! Cred totuși că Manson pornește ca favorit. Pe de altă parte, ar fi un gest frumos să ofere celor de la Lamb of God premiul, având în vedere problemele lui Randy Blythe cu procesul din Cehia (în urma unui concert, unul din fanii trupei, din public, a murit, deoarece s-a urcat pe scenă și a fost împins, lovindu-se cu capul de ciment, beat fiind. Inițial s-a crezut că vina aparține solistului (Randy), dovedindu-se ulterior, prin filmări făcute în timpul concertului din public, că vinovatul era un bodyguard).
În 2011, la categoria best metal performance a câștigat Iron Maiden cu albumul El Dorado, iar în 2010 a câștigat Judas Priest. La best rock performance au ieșit câștigători Them Crooked Vultures în 2011 și ACDC în 2010. Ambele categorii au fost acaparate de Foo Fighters în 2012 ...
De-a lungul timpului, organizatorii premiilor Grammy au fost criticați, în mod special în ceea ce privește secțiunile mai sus menționate.După cum știm, muzica metal și hard rock nu e chiar atât de accesibilă publicului larg, aceste genuri fiind în general scutite de industrializarea muzicală. Zic în general. Maynard, solistul trupei Tool nu a participat la ceremonie, deși trupa lui a fost nominalizată în această categorie. El a motivat absența sa susținând că
Aceste premii nu sunt altceva decât un gigant creat cu scopul de a promova industria muzicală.
Mi se pare corect. Solistul trupei Pearl jam, văzându-se pe scenă cu premiul în mână, alături de colegii de trupă, a zis: eu nu știu ce înseamnă asta. De fapt, nu știu dacă înseamnă ceva.
Și, dacă tot veni vorba, hai că le aduc și eu câteva critici !
- În 2009, Metallica a luat premiul cu pesa My Apocalypse. Bă, nu știu cum s-o zic, da' chit că am fost eu mare fan al lor, mereu am zis că din '91 până azi n-au mai făcut nimic special, în comparație cu ce au făcut din '84, de la început, până-n '91. Bagi că a concurat cu Judas Priest (Nostradamus). Sau, tot ei, au câștigat în 1991 pentru Stone Cold Crazy, care este de fapt și de drept un cover după Queen. Este reușit, dar nu mi se pare corect să primești un premiu pentru ceva ce nu-ți aparține; Motorhead, la rândul lor, au fost nominalizați - deși nu au câștigat - cu Enter Sandman, cover după Metallica.
- Sunt o serie de nume mari care nu au luat niciun premiu, cel care bate cel mai urât la ochi este Pantera. În ciuda nominalizărilor (în număr de patru) nu au primit nimic, cu toate că au concurat cu piesele I'm broken, nici Cemetery gates, nici Revolution is my name și Suicide note, part. 2. Cred - și știu că nu sunt singurul care crede asta - că ar fi meritat măcar un premiu pentru inovația lor ... măcar în 2004 să le fi oferit, simbolic, pentru moartea lui Dimebag, chitaristul trupei. De atunci, nu s-a mai ținut niciun concert Pantera, trupa fiind desființată.
Tamtam și bambam, rămâne de văzut cine va câștiga și ce va câștiga. A, încă ceva, știați căs-au făcut petiții și demersuri pe net prin care trupa Orphaned Land să fie nominalizată la premiul Nobel pentru pace? Trupa din Tel Aviv a îmbinat elementele genului metal cu muzică orientală, mesajul lor fiind unul de pace și solidaritate între cele trei mari relgii: iudaism, creștinism și islamism. Piesele lor au versuri atât în lb. ebraică, dar și engleză sau arabă. Au fost premiați de autoritățile turcești (țară aflată în relații foarte proaste cu Israelul, încă din 2010) pentru activitatea lor. Numai bine că vor veni la vară, la ARTmania, în Sibiu :D
Anul trecut, relativ prin perioada asta, dacă nu cumva prin ianuarie, i-am făcut un pronostic tovarășului Vladimir, după ce mi-a spus că au fost anunțați cei de la Machine Head, cum că vor mai veni și Black Label Society, Godsmack și Mastodon. Ei bine, despre ultima formație am zis prost, deși rămân la părerea că se potriveau în context (chit că nu-s mare fan), dar cât vine vorba despre celelalte două trupe, am zis bine; eu, Nostradamus! Ei ... că Godsmack s-a amânat cu câteva zile înainte ... e altă chestioară.
Pentru ediția din 2013 ne-au trântit din start un Rammstein, ceea ce nu e chiar atât de rău. Băieții s-au abonat la concerte în România încă de acum doi ani, lucru surprinzător pentru mine, având în vedere că vin din Germania și, se știe! Este greu să faci o trupă din Vaterland (cât și Scandinavia, adaug și multe din SUA) să vină în România nu doar odată, ci câțiva ani la rând !
Recent, au fost anunțați cei de la Bullet for my Valentine. Not bad, când am auzit am zis că e decent, deși nu i-am mai ascultat din „tinerețuri”. Tre' să scot muzica de la naftalină, ce să mai. Consider că festivalurile trebuie să se încadreze într-un anumit gen de muzică, iar pentru București merge bine ce-i hardcore, metalcore, chiar și thrash, groove. Nu cred că s-ar potrivi Opeth într-un festival din capitală, pentru că nu merge! În schimb, la Sibiu, ar merge uns. Asta este părerea mea proprie și personală, eu considerând că merge să asociem subgenurile metal cu locațiile pentru festival.
Tovarășul mai sus menționat mi-a spus despre B.f.m.V. că vor cânta la vară și tura asta a tras el un pronostic câștigător! Mai exact, Trivium. Suntem buni, deja ne știm vocația în viață :)). Numai bine pentru mine, că-i scot și pe ei de la naftalină. Plus că, din câte știu, ambele formații vin pentru prima oară în România.
Asta cu Rock the City. la OST Fest au anunțat numai King Diamond și mi se pare o relație cu publicul foarte prost pusă la punct, asta pentru că ... nu prea există. Știm că avem prețuri mari la concert și că nu va mai exista niciun circle, va fi cât se poate de occidental festivalul. De acord, mi se pare foarte corect, cu toate că ... hello, București! Mai mergeți pe la Sibiu în schimb de experiență, prin august așa, că aveți ce să învățați de acolo. Și da, știu că OST Fest vine din provincie, Mountain fest purtând altă denumire. Chiar și așa, nu mi se par prețurile justificate (400 abonament sau 200 o zi), mai ales că deja e cam târzior și avem doar un artist anunțat care, pe mine cel puțin, nu mă încântă, dar aici e vorba de preferința mea, însă nu văd cum ar determina pe cineva doar atât să plătească dita mai biletul. Am mai auzit zvonuri cum că sunt în negocieri cu Dream Theater și / sau Iron Maiden; despre prima trupă, încă persistă zvonurile, cât despre a doua, parcă s-au dizolvat. Oricum ar fi și de-ar fi ambele, mi-aș băga unghia în gât ... mama lui de BAC. Și nici dacă-l dau în a doua sesiune nu fac vreo afacere că atunci va fi ARTmania !
Am văzut Dimmu Borgir, Exodus, Overkill, Lake of Tears, WASP, Motorhead, Megadeth și mulți alții ... eram paletă de la câte trupe au adus și vreau să tot mai fiu !
Rămâne de văzut ce și cum se mai aduce prin țară. Pe de-o parte, ar fi drăguț să se readucă anumite trupe (Rammstein anunțat, Iron Maiden, Dream Theater) pentru că, mă gândesc eu, o parte din cei care ar cumpăra biletul - dacă nu chiar destul de mare - doar ca să revadă trupa preferată sau pentru că ei doar de aceste trupe metal au auzit. Bine, nu prea se aplică în cazul D.T., deși a fost un concert masiv în 2002, consacrat pe un DVD live al lor (și de Televiziunea Română ... ce fel am „evoluat” noi de atunci până acum!), dar trebuie să recunoaștem, chiar lipsiți de răutate, că atât Rammstein, cât și Iron Maiden sunt ascultate de foarte multe guri cască, mulți care-s mai paraleli cu acest gen. E bine dacă ar fi atrași de astfel de concerte, pentru că, ușor ușor, cu multă răbdare și străduință, s-ar forma și la noi în țară mentalitatea de a merge la concerte și, prin exercițiu, am deveni mai civilizați.
Dar trebuie să aducem și trupe noi și să le tratăm cum se cuvine, mai ales că au fost o grămadă de situații neplăcute, prin care unii artiști au întors spatele definitiv României. Dacă nu mă înșel, Biohazard sunt un exemplu, mulțumită „grandiosului” festival fantomă de prin Oradea de astă vară, care, după cum s-a înțeles sau se știa, nici nu a avut loc.
Colac peste pupăză, eu sunt optimist, fericit și chiar mândru; fără nicio urmă de sarcasm. În ultimii ani au venit o grămadă de trupe, să nu uităm concertele de club sau de doar o singură trupă care contează la rândul lor. Să nu uităm că Rock the City nu e de prea mulți ani,că OST Fest abia anul trecut a apărut și sper din suflet să țină și să meargă, mie mi-a plăcut enorm ce am văzut acolo. Să nu uităm că tot la Sibiu rămâne cel mai serios și încântător festival (părerea mea care nu accept să fie contestată!) ARTmania, festival susținut de toate autoritățile locale, până-n pânzele albe, din 2006 încoace, an de an. Să nu uităm că mai există Peninsula în Tg. Mureș, dar și Bestfest, tot în capitală. Nu prea am vorbit despre ele, căci nu am fost la niciunul și nici nu sunt atât de informat, însă au fost de-a lungul timpului nume bune și le apreciez pentru diversitatea genurilor pe care le aduc.
Mi-am găsit de lucru în această minunată după amiază de duminică. Da, imaginea de mai sus :)), ecuația asta nenorocită. Am găsit-o pe pagina wall-ul meu de Facebook de la Didyouknow. Mi s-a părut foarte interesant și da, mă număr printre cei care au găsit soluția din prima, fără Google sau chestii. În același timp, am înțeles și unde era problema, motiv pentru care am zis să fac un mic sondaj. Pentru mulți, ecuația pare a fi o imposibilitate matematică.
Dar nu este!
Nu le am cu statistica și nici cu sondajele, prin urmare, am făcut și eu ce m-a dus capul. Mai exact, am mers „din poartă-n poartă” pe chatul de pe Facebook, căsuțele de la messenger și prin mesajele de pe telefon, ca să rog lumea să-mi rezolve ecuația. Am ajuns la un total de 24 de persoane, dintre care doar patru persoane mi-au dat răspunsul corect. Eșantionul fiind atât de restrâns, nu pot confirma și nici nu pot infirma procentajul obținut din statistica originală (chiar dacă 16.6%, este, oarecum, aproape de 10%).
Înainte să vă dau răspunsul, trebuie să fac o serie de observații. Nu e nicio problemă că majoritatea nu au oferit răspunsul corect. Poate fi destul de greu de înțeles că a nu avea o soluție, reprezintă o soluție. Dacă nu ar fi așa, de ce ar mai exista mulțimea vidă?
Și da, rezolvarea vine așa: y + 2 - y = 0 (nu uitați! Trecem o necunoscută dintr-o parte în alta cu semnul schimbat !!!) și de aici va rezulta că 2 = 0. Logic vorbind și matematic, afirmația este falsă, dar asta nu înseamnă că enunțul este formulat greșit. Înseamnă doar că y aparține mulțimii vide.
Quod erat demonstrandum
Consider că există și o explicație pentru care soluția nu pare plauzibilă pentru mulți dintre noi. Matematica pe care o învățăm în școală, liceu și în facultate ne oferă probleme și exerciții care au soluții ce nu par a fi atât de dubioase, precum mulțimea numerelor reale, mulțimea numerelor complexe șamd ... la urma urmei, e mai dificil să demonstrezi ce există, decât ce nu există, nu-i așa? Paradoxal, ne-ar fi mai greu să demonstrăm că NU există Dumnezeu decât că există, pe când, în mod normal, este invers (cred că un sondaj în această privință ar avea același rezultat ca cel mai sus menționat). Dar am oferit doar un exemplu, asta-i o polemică ce necesită discuții muuuuult mai elaborate ...
Revenind la ecuație; după cum spuneam, este mai ușor să demonstrezi că nu există, rezolvarea nici două rânduri de caiet nu ne-ar lua. În schimb, dacă avem o ecuație care admite soluții în mulțimea numerelor reale, atunci am avea nevoie de mai mult timp, de mai multe informații și răbdare să le rezolvăm. Cu asta se ocupă sistemul educațional, ne dă de demonstrat că există, nu că nu există. Și se întâmplă că, în mintea noastră, obișnuiți cu anumite feluri de soluții, să nu fim în stare să concepem alternativa.
De ce nu ni se dă de demonstrat că nu există? Pentru că ar fi absurd. Cred ... La urma urmei, matematica nu este cea care se ocupă cu raționamentul logic și cu argumentarea pe care trebuie să le facem noi în viața de zi cu zi. Ea însăși este logică și argumentare, dar aplicată și din moment ce noi nu vrem să-i rezolvăm ei problemele, nici ea nu vrea să le rezolve pe ale noastre.
Chit că nu agreez „generația 9gag” în cine știe ce măsură, se pare totuși că sarcasmul lor
împotriva mentalităților rupe stilul în ultimul hal.
Nu că m-aș fi așteptat de la altceva de la această măreață zi. Inițial, când am auzit de noțiunea de black friday mă gândeam că se comemorează nu știu câte sute de ani de când au fost eliminați templierii, dar de unde ...
Despre acest concept s-a zis că vine de afară. Cu puțin noroc, îmi pot aduce aminte de câteva reportaje și articole scrise acum un an despre acest festival al cheltuielii banilor prin presa noastră, dar cu referire la ce era p-afară. Era de la sine de înțeles că va veni și la noi. Și uite că a venit, dar ne simțim mai împliniți, oare?
Eu cel puțin, nu. Doar ce am căutat pe net și că am fost prin două trei magazine care aparțin giganților de electrocasnice, dar n-am găsit nimic pe gustul meu. Am început cu ceea ce m-a interesat pe mine: jocuri video, console, căști ceva mai „shukare”, memory card / memory stick, dar și la laptopuri / netbook-uri. Nimic la reducere. Absolut nimic! Ba dimpotrivă, am observat unele prețuri mai exagerate decât erau în alte dăți ...
Am zis, măcar de dragul prospectării de piață, să mă mai uit, să nu fi intrat bou și să ies mai bou. A fost neobișnuit, dar previzibil să mă simt ca într-un supermarket cu de toate în weekend și să fiu nevoit să fac slalom, dar m-am descurcat. Și m-am uitat la câte și mai câte, chiar și la aparatele de tocat carne. Nu găseai reduceri decât la televizoare, două trei laptopuri despre care ne-am dat seama cu toții că nu le cumpăra nimeni, datorită prețului ridicat și performanțelor slabe, mai câte-o chestie la reducere, rătăcită sărăcuța printre atâția oameni. Mi-a sărit în ochi un aparat foto digital de la General Electric, ultima firmă de la care m-aș fi așteptat să văd un aparat foto, cu un preț sub 150 RON, evident, la reducere. În rest, nimic atractiv.
Ca tot omul când văd așa o treabă, am stat la vorbă cu lumea despre eveniment. Unii spuneau cu sinceritate că și-ar fi dorit să achiziționeze ceva, având un produs stabilit cu mult timp în urmă, alții spuneau că se vor uita, doar că sunt sceptici; cu siguranță majoritatea cetățenilor au intrat în magazin cu gândul că se „benoclezează”, numai că după câteva minute au „spart” cardul în două. Dovadă un cuplu, nu chiar tânăr, de vârstă medie. Soțul zice: lasă dragă, doar ne uităm ... avem tot ce ne trebuie în casă, ca să-i văd pe urmă cu două cutii măricele de cine știe ce satane la plătit.
Cu una alta, Vinerea Neagră nu a fost decât o strategie de marketing și de promovare, creată cu scopul evident de a ne pune să cheltuim și mai mulți bani. Ar fi fost interesant să fac un sondaj prin care să întreb lumea: câte zile mai sunt până la Crăciun, că mi se pare că au uitat că și atunci se cheltuie destui bănuți, ori ... greșeala mea, oamenii au resurse suficiente și nu mai suntem în criză, eu fiind de modă veche.
Am stat o perioadă de timp și m-am uitat la amărâtul meu de blog cum se zvârcolea în patul de spital, între viață și moarte; am zis: bă, eu l-am făcut ... Eu îi decid soarta. Fix atunci m-a pleznit mila peste suflet, în mintea mea gândindu-mă hai ... treacă, dacă oamenii au șansa la a doua șansă în viață, de ce nu și blogurile? Am făcut-o pe medicul miracol și i-am trântit ceva resuscitări așa, pac-pac. L-am readus la viață! Ce mai ... L-am adus din morți, dar nu vreau să se afle, că-mi cere DD pe urmă să o aduc și pe Elodia, pe urmă-mi promite că dacă fac asta, mă va pune prim-ministru când va fi el președinte (probabil într-o Românie dintr-un univers paralel, cu unicorni pe cale de dispariție).
Bun, deci trăiește, e viu, mi-a mai rămas doar să-l îngraș, că tot sărbătorile vin! - și puțin coniac, vă rog! Păi cum adică? Măcar de sărbători să fiu și eu rafinat ... Deci, stați tunați! Țineți aproape că pe aici se dorește a fi activitate.
Astăzi am primit în cutia poștală primul plic care m-a lăsat surprins în mod pozitiv: un catalog trimis de la Nuclear Blast! Pentru website, click.
Mi-am făcut acum câteva săptămâni cont pe siteul lor și am completat cu tot cu adresa mea (în dorința să achiziționez pe viitor câte ceva de acolo) și se pare că băieții, cu spirit de negustori, (așa cum tre' să fie!) s-au gândit să trimită un catalog pentru fiecare individ care și-a făcut cont, printre care și eu, chiar dacă-s câteva țări de traversat.
O simplă idee, cât se poate de practică, dar cu un impact foarte puternic asupra consumatorului. Poate că noi suntem mai în urmă la capitolul civilizație, dar s-ar putea și la noi face asta, însă foamea după bani e prea mare. Dacă nu este, atunci e spam. Ar mai fi magazinul de îmbrăcăminte și accesorii Takko cu o metodă interesantă de promovare. În cazul în care dorești să completezi un talon cu adresa ta și câteva informații despre tine devii membru golden, adică vei fi la curent cu ofertele și trendurile din magazinele lor. Talonul îl completezi voluntar la caserie, întrebat de vânzătoare. Asta în antiteză cu marile supermarketuri de la noi care ne bagă câte trei reviste de oferte (Metro cap de afiș) sau cei de la Dormeo care cumpără liste cu adrese de email de pretutindeni doar ca să-ți bage pe gât ceea ce au ei. Încă un exemplu negativ, poate cel mai enervant pentru client ar fi cel de la Top Shop. Poți să achiziționezi un produs de la ei toată viața, ei de-atunci și până-ți schimbi numărul de telefon te tot sună și te lungesc la vorbă despre incredibilele și miraculoasele lor oferte.
Ok, nu spun acum să vă faceți cu toții cont pe Nuclear Blast. Catalogul în sine poate fi găsit și în format electronic, însă am vrut să scriu ce am scris mai sus deoarece întodeauna am fost adeptul creativității și pragmatismului în business. De care o fi el.
Ce am scris mai sus este o părere proprie și personală. Nu fac reclamă de dragul de-aface, în schimb apreciez oamenii, implicit firmele care au găsit metode plăcute de promovare și informare pentru produsele lor și vreau să încurajez, în același timp vreau să-mi exprim nemulțumirea față de cei care mai degrabă mă deranjează decât să mă informeze, ce să mai spun să mă atragă sau să devin fidel.
Se apropie finalul anului 2011 și conform obiceiului nostru, al oamenilor, în general trasăm o linie. Haideți să trasăm și noi, să vedem care-i treaba cu jocurile în ceea ce privește popularitatea, ea fiind determinată, evident, de orele totale de joc.
Pentru asta mă voi ajuta de statisticile realizate de deținătorii Raptr. Conform aplicației lor (messenger în timp ce te joci), cel mai jucat joc în anul 2011 a fost The Elder Scrolls V: Skyrim. Statisticile ne spun în felul următor:
Most Played Game – The Elder Scrolls V: Skyrim (Bethesda Softworks)
Most Played Shooter – Call of Duty: Modern Warfare 3 (Activision)
Most Played RPG –The Elder Scrolls V: Skyrim (Bethesda Softworks)
Most Played Open-World Game – Batman: Arkham City (Warner Bros. Interactive Entertainment)
Most Played Sports Game – FIFA Soccer 12 (EA Sports)
Most Played Social Game – The Sims Social (EA Play)
Most Played New IP – L.A. Noire (Rockstar)
Most Successful Paid to Free-to-Play Game – DC Universe Online (Sony Online Entertainment)
Dar din toți câștigătorii, Skyrim a avut cele mai multe ore înregistrate. Destul de amuzant, rpg-ul celor de la Bethesda a depășit de șase ori Dragon Age 2, cel mai apropiat de câștigător ca număr total de ore jucate dintre RPG-uri. Per total, Modern Warfare 3 a fost destul de aproape de Skyrim. Deasemenea, Modern Warfare 3 a fost de două ori mai jucat decât Battlefield 3. DC Universe Online a fost jucat de 25 de ori după ce a devenit free-to-play, iar The Sims Social a fost cel mai solicitat dintre toate în prima lună de la lansare.
„2011 s-a demonstrat ca fiind destul de bun pentru gameri și premiile noastre subliniază modul în care ei investesc timpul lor jucându-se în fiecare zi” a spus Dennis Fong, CEO Raptr. „Noi vrem să-i felicităm pe toți oamenii implicați în determinarea câștigătorilor în respectivele categorii”.
Ca fapt divers am fost curios să văd ce spun statisticile și altui program de tipul Raptr și m-am gândit la Xfire. N-am găsit statistici pentru anul 2011, însă per total, însă m-am gândit că ar fi informații de interes. Ei bine, statisticile la ei sunt puțin mai altfel:
All time:
World of Warcraft
Call of Duty Modern Warfare 2
Call of Duty 4: Modern Warfare
Counter Strike: Source
Battlefield 2
Heroes of Newerth
League of Legends
Metin 2
Shooter:
♦ Call of Duty 4: Modern Warfare (34.9%)
♦ Call of Duty 2 (19.2%)
♦ Battlefield 3 (12.2%)
♦ Call of Duty: Modern Warfare 3 (6.2%)
♦ Medal of Honor Allied Assault (2.2%)
♦ Call of Duty (2.0%)
♦ Altele (23.3%)
Strategie:
♦ League of Legends (85.3%)
♦ Heroes of Newerth (4.6%)
♦ Dungeon Defenders (2.8%)
♦ Dota 2 (2.1%)
♦ Other (5.1%)
Simulare:
♦ Half-Life 2 Mods (23.8%)
♦ The Sims 3 (17.9%)
♦ Second Life (6.0%)
♦ The Sims 2 (4.6%)
♦ Navy Field (4.6%)
♦ Roblox (4.2%)
♦ SD Gundam Capsule Fighter Online (3.9%)
♦ SPORE (3.3%)
♦ CastleVille (2.4%)
♦ Other (29.4%)
Sursa: Feral Gaming, același conținut, tot de mine sintetizat. Am considerat că va prezenta interes pentru mai multă lume un asemenea articol.
Adevăraţii români : - ar spune astăzi cel puţin unei persoane "La mulţi ani românule/românco ! " . - s-ar mândri cu TOT ce are de oferit România . - nu ar sta astăzi să disece natura melancolică a Imnului României ci doar l-ar asculta . - nu l-ar huidui pe Băsescu şi pe Boc de Ziua României . [ pentru asta, fiind timp tot restul anului ] - nu ar căuta nod în papură la orice acţiune întreprinsă de un român sau în numele României [ Cât de bine vă e atunci când cei din jurul vostru nu vă dau nici o şansă de reuşită ? Gândiţi-vă cum e când aproape o întreagă naţiune face asta. ] - nu ar spune că " A fost blat " la orice victorie mai mult sau mai puţin surprinzătoare a vreo unui sportiv român . - adevăraţilor români le-ar da de gândit faptul că austrieci cu mulţi bani cumpără hectare întregi de teren în ţara noastră ( nu numai în Transilvania ci chiar şi în frumosul nostru judeţ ) . - nu ar spune " Suntem o ţară plină de proşti ! " pentru că şi-ar da seama că astfel s-ar include şi pe ei în această descriere. - nu şi-ar ponegri niciodată neamul din cauza unor oligofreni şi pipiţe care, datorită publicităţii şi promovării excesive au ajuns nişte aşa-zise modele de urmat şi nişte aşa-zise simboluri ale societăţii noastre. România nu va sta în ei niciodată şi, să nu uităm că totul e trecător în viaţă. - s-ar mândri cu personalităţile care au purtat stindardul României pe cele mai înalte culmi şi nu le-ar acuza de consum de droguri şi nu i-ar numi afemeiaţi. - ar reacţiona la orice injurie adresată societăţii şi neamului românesc şi , cu riscul de a mă repeta, nu ar critica orice măsură, oricât de mică ar fi ea, luată în această privinţă [ Exemplul cu celebra emisiune franţuzească şi Ministrul de Externe român care a obţinut amendarea postului de televiziune respectiv ] . - nu ar spune că literatura română e plină de ţărani care se ucid între ei şi nu ar trece cu vederea şi nu ar desconsidera valoarea artistică a acelor opere. - ar încerca să-şi promoveze pe cât posibil valorile şi tradiţiile, nu să introducă ( ca să nu folosesc "îndoctrineze" ) încă de la grădiniţă noţiuni precum "Ziua Europei" şi "Unitate în Europa" când săracul copil nici măcar nu ştie primul vers din Imn. - nu ar avea tendinta de a uita tot ce a fost bun inainte ( si au fost foarte multe lucruri bune ) si de a se concentra numai pe ce este rau. - s-ar mândri cu identitatea lor naţională şi nu s-ar lepăda de ea. - ar avea conştiinţa lucrului bine făcut. - ar stii sa-si promoveze valorile si ar face in asa fel incat oameni de frunte ai tarii sa nu mai plece in tari straine pentru a le imbunatati situatia deja, destul de buna. - ar ştii că România are nevoie de oameni care să facă curat . - ar că ştii că România are o misiune şi un rol foarte important în harta spirituală a lumii . - nu ar coexista in aceasta masa amorfa de ignoranta si lene si ar pune umarul la schimbarea imaginii acestei natiuni. - nu s-ar afunda in prejudecati precum "tara asta oricum nu m-a ajutat cu nimic, eu de ce s-o ajut?". Recunosc, in momentul actual de aflam putin cam "in buda", dar daca continuam sa stam asa fara vointa, tot ce pot sa cred e ca ne cam place mirosul de rahat. - ar îngriji şi ar sprijini această Românie momentan bolnavă şi suferindă.
Recunosc, ar mai fi mult mai multe de spus şi da, am fost lapidar pe alocuri dar singurul meu scop este de a încerca să trezesc acel "ceva" din inima şi spiritul oricărui român.Şi nu uitaţi, în această ţară trăiesc 2 tipuri de oameni : populaţia României şi poporul român . " Cine are urechi de auzit, să audă ! "
Ne-am tras în poză la Artmania, astă vară.
Stânga e Vlad, dreapta sunt eu, pentru
cei care nu ne-au cunoscut (încă !)
Că tot am dat eu sfoară-n țară pe Facebook că va urma o mică schimbare. Ei, bine, poate ați văzut în postarea anterioară ce și cum vine treaba. Ah, nu? Nu v-ați dat seama? Ce tristuț. :(
De-acum, (un pic dinainte, dar trecem peste) pe blogulețul acesta micuț și pufos vor exista DOI jurnaliști de weekend, nu doar unul! L-am înrolat în „propagandă” și pe domnișorul Vladimir, mai bine spus Vlad Gheorghiu, prieten foarte bun de-al meu, frate din altă mamă și ce-i mai important, solistul trupei Headstuck. Vă va zice el mai multe despre cum vine treaba cu trupa și toate cele, eu l-am luat pentru că-mi place cum scrie și are idei bune. De altfel, nu doar o dată am gândit la fel. Prin urmare, blogul va rămâne la fel de diversificat și scris în același stil, doar că acum sunt două persoane. Eu cred că este ok pentru toată lumea, cât despre mine, mă simt onorat că împart hârtia galbenă (și virtuală) cu el!
Undeva pe la mijlocul lunii octombrie,sediul Librariei Humanitas din Galati a incantat locuitorii urbei noastre cu o "noapte a reducerilor" : orice carte cumparata in intervalul orar 19:00 - 23:00, pare-mi-se, era insotita de o reducere de 20 % din pret. O actiune extrem de laudabila din partea editurii/librariei care a avut ca scop principal atragerea a cat mai multor concetateni de-ai nostri spre cultura ( neluand in calcul desigur si avantajele financiare care derivau din aceasta actiune, lucru care personal, mi se pare atat normal cat si anormal in zilele noastre pentru ca am ajuns la concluzia ca, pana si cultura,educatia si invatamantul se invart in jurul banilor...vorba cantecului, Sad but True !).
Pentru ca nu am vrut sa ratez ocazia macar de a-mi delecta privirea si creierul in fata unor carti bune, am hotarat impreuna cu cativa prieteni sa pornim inspre Libraria Humanitas, oaza de cultura a Galatiului in acea seara. Tot foindu-ma, m-am oprit asupra a vreo 3 carti : una de la editura Herald, cu o tema spiritual-religioasa desigur, una legata de istorie si una de beletristica, insa nu-mi amintesc acum care. Am zis sa mai dau o raita rapida a librariei inainte sa ma hotarasc in ideea ca poate imi pica din cer vreo carte care o cautam de secole. Intamplarea face ca ochii sa-mi cada asupra unei carti pe care mi-a recomandat-o un prieten de familie si anume : Zoomenirea de Desmond Morris. Pentru ca si pretul era accesibil si in limitele bunului simt am consimtit s-o cumpar.Toate bune si frumoase...Cele ce vor urma nu se vor a fi o recenzie "ca la carte", propriu-zisa, ci un fel de opinie de-a mea imbinata cu prezentarea catorva elemente ale cartii care m-au marcat.
Care este premisa principala a cartii? Comparatia existentei omului in mediul urban cu cea a unui animal dintr-o gradina zoologica si nu, conform conceptiei generale, cu cea a unui animal dintr-o jungla.Pentru a sustine aceasta teza va voi redacta un scurt pasaj din carte : "In conditii normale, in habitatul lor natural, animalele salbatice nu se automutileaza, nu se masturbeaza, nu-si ataca puii, nu fac ulcer gastric, nu devin fetisiste, nu sufera de obezitat, nu formeaza perechi homosexuale si nu comit crime..."Autorul trateaza in carte modificarea comportamentului uman,motivele si consecintele care au facut ca simplul vanator, care avea la dispozitie un spatiu de,sa zicem, 30 de km in lung si-n lat pentru a-si desfasura activitatile zilnice, sa ajunga intr-un spatiu la fel de mare, dar in care inca 3 milioane de vanatori vor sa-si desfasoare si ei activitatile zilnice, vor si ei sa-si procure hrana mai rapid si mai...ieftin, vor si ei sa-si parcheze masinile si sa-si etaleze podoabele, sa locuiasca, sa aiba intimitate,sa faca sex, sa se distreze, si eventual sa si convietuiasca impreuna cu membrii tribului lor. Tot ce am insiruit adineauri este defapt o forma mai simpla si mai vulgara as putea spune de prezentare a capitolelor cartii ( Trib si supetrib, Statut si superstatut, Sex si supersex, Goana dupa stimulare etc...)
Pentru ca mi se pare prea putin si oarecum irelevant tot ce am prezentat pana acum, va mai propun o serie de citate desprinse pe parcursul lecturii mele( care aparent nu au neaparat legatura cu notiunea de zoomenire ) dar care sper sa va atraga atentia si sa va faca desigur sa cumparati, imprumutati, si sa cititi cartea : "La inceput, schimburile si interactiunile dintre un centru urban si altele erau reduse. Acesta avea sa fie urmatorul mare progres, si i-a trebuit mult timp.Bariera psihologica pentru acest pas a fost, in mod evident, pierderea identitatii locale" ; ""pentru ca nu-l mai cunostea personal pe fiecare membru al comunitatii sale, animalul uman avea sa sufere cea mai mare agonie de-a lungul mileniilor urmatoare" ; "fiecare individ si-a stabilit relatii personale, in vechiul stil biologic, cu un grup mic, de dimensiunile unui trib, format din companioni sociali sau profesionali = >; astfel, un hot tipic nu va fura de la unul dintre camarazii sai.In mintea sa, el isi plaseaza victima totalmente in afara pseudotribului sau( banuiesc ca ati auzit de notiunea "onoare intre hoti" nu ? ). "Hitler avea doar un testicul, organele genitale ale lui Napoleon avea proportii atrofiate...fiind inferiori fizic au fost manati spre forme mai directe de expresie a agresivitatii" ; "Fenomenul de intiparire eronata : nu exista o dovada mai evidenta decat imaginea unui grup de pui experimentali care alearga voiosi in urma unui balon portocaliu, ignorandu-si mama adevarata care afla in apropiere ".Asadar si prin urmare, "Zoomenirea" din punctul meu de vedere este un veritabil tratat de psihologie, prezentat intr-o maniera destul de simpla si clara, mai ales datorita comparatiei si trimiterile catre animalele atat din jungla, cat si din gradina zoologica . Lectura placuta !
Cei de la Activision au lansat al treilea Modern Warfare din seria Call of Duty, fiind un total de opt feciori. L-am terminat în două-trei zile, același interval de timp începând cu primul MW până la actualul, inclusiv celelalte două care nu au sigla MW-ului, dar au apărut.
În ceea ce mă privește, am cuvinte bune și cuvinte rele pentru joc. Sper că este ultimul și că se va termina triologia.Utilitatea jocului (dpdv economic) a ajuns la nivelul maxim - pentru mine, cel puțin - adică zero. Dacă mai „savurez” încă puțin din produs, atunci voi ajunge să-l urăsc.În titlu am spus că este un triunghi aproape echilateral; îmi pare rău despre ei că au scurtat atât de mult laturile și că s-a pierdut mult din stratul primului Modern Warfare, însă esența a fost păstrată relativ intactă. Inițial nu am avut o atitudine pozitivă față de joc, abia undeva pe la mijloc (mai exact odată cu misiunile din Praga) am început să-i prind gustul și să fiu captivat, dar n-am să mai fiu niciodată la fel de captivat ca înainte. Cel mai mare dezavantaj al jocului este că nu aduce nimic nou ... poate un gadget în plus pentru armă; mă refer la lunetă. Ni s-a oferit posibilitatea să vedem mai departe sau mai aproape. Câteva lucruri mi s-au părut exagerate:
- știu că implementarea luptelor de stradă în marile metropole ale lumii este o idee foarte bună de marketing, dar eu nu o agreez. Până acum am avut de luptat prin baze militare mai mult, zone ascunse, să fiu mai mult stealth decât în plin război, acum a fost invers. Pe lângă asta, am fost nevoit să eliberez Wall Street-ul ... - efecte de cinema: mai enervante ca niciodată. Vedeam avioane ce zburau deasupra capului meu și trăgeau de nebune în zgârie norii din New York. Ești în barcă și urmărești altă barcă, lucru nu prea dificil pentru că e mai greu să ții pasul cu admiratul apei și cum încearcă, zadarnic de altfel, „fanii” tăi să te doboare. Să nu mai spun despre seringa nenorocită pe care o înfingi în pieptul lui Soap MacTavish. Cred că asistentele medicale sunt extrem de invidioase, n-ar fi crezut că poți face injecții și în piept (prin haine chiar!). - că tot vorbeam despre lucruri trase de păr: rușilor le place să te bubuie! În Hamburg bubuie parcarea etajată (culmea, tu nu mori, deși cade o mașină în capul tancului în care te afli, teoretic și-n capul tău), în Berlin se bubuie un întreg bloc în fața ta doar ca să te împiedice să treci și să nu mai spun de nenumăratele explozii pe care le vei simți din plin, chiar și căzături de pe clădiri înalte. Cred că a suflat Chuck Norris peste ei ... - Turnul Eiffel s-a dărâmat ... a venit apa și l-a luat ...
Cam atât despre părțile rele așa, pe total. Acum, părțile bune ... voi fi mai pe scurt, mai sumar, asta pentru că de ele se leagă story line-ul și nu vreau (nu ar fi corect, de altfel) să vi-l relatez. Pentru asta trebuie să jucați. Povestea a devenit interesantă pe la jumătatea jocului, odată cu misiunile din Praga, până atunci a fost slăbuță, dar totuși decentă. Gameplay-ul a rămas la fel, unul din factorii ce m-au ținut să joc până la capăt. Nu sunt adeptul FPS-urilor, însă ciuruiesc cu plăcere în Call of Duty. Mi-a plăcut că am avut misiuni când mă aflam în avion și trăgeam în jos. Tot atunci am avut și rolul de „piciorong”. Yuri este un personaj interesant din joc, cu toate că inițial este destul de enervant. Spun asta din cauză că îmi aduce aminte de un alt Yuri, cu toate că n-are aceleași trăsături. Mă refer la cel din Red Alert 2. Dar pe măsură ce parcurgi jocul devine mai interesant. Nu pot spune că este o poveste originală, exclusivă sau imprevizibilă, dar este poveste de Call of Duty și care păstrează tradiția într-o măsură onorabilă. Nu e cel mai bun Call of Duty, dar pentru durata sa eu cred că e destul de bine lucrat. Plus că, este unul din jocurile care merg jucate și în timpul școlii sau a săptămânii pentru că este simpluț și nu-ți cere atenție sporită pentru story line și toate cele.
În zilele ce vor urma voi scrie un review ceva mai amplu pentru Feral Gaming și voi include o serie de screenshots făcute de mine. Unele mai bune, altele mai rele, cum o fi ...
Cristina Chipurici, persoana pe care
o urmăresc zi de zi pe Twitter
Scriu acest post inspirat de cele spuse de Cristina Chipurici (PR manager Okapi Sound) într-un post de acum câteva luni scris pe blogul ei. Îl găsiți aici. Nu mă aștept să fiu luat în serios, ori să schimb lumea, dar cred că, atâta timp cât dau dreptate unei persoane, ar trebui să susțin la rândul meu ideea respectivă.
În ultima perioadă am încercat să fiu informat în ceea ce privește artiștii români care-mi plac și persoanele care fac munca din spatele scenei. Nu a trebuit să treacă mult timp ca să înțeleg că și ei sunt oameni, chiar dacă au reușit ceva ce mulți dintre noi nu am putut: anume să producă ceva pentru mase, pentru posteritate și în același timp să fie apreciați de un grup de oameni. Acest lucru ar trebui să stârnească respect și admirație, însă la noi - ca la noi! - nu stârnește decât o dorință puternică de a primi și mai mult, cât mai mult, cel mai mult.
Deliric1 și Doc, foști membri ai grupului CTC, acum cântă
separat, dar totuși împreună. Multe versuri compuse de
ei aduc aminte de faptul că au renunțat la muncă, fiecare
a avut un job stabil și bănos, doar de dragul muzicii.
Fanii devin devoratori „de artă”. Îmi aduc aminte de concertul Carbon și Cedry2k din Zodiar, de acum câteva săptămâni, când o serie de „fani” stăteau cu mâinile întinse spre scenă, ei aflându-se în primul rând, doar ca să bată palma cu cei doi oameni. Din dorința de a bate palma (cel mai posibil), i-au tras de mână de ziceai că-i vor în rândul publicului. Nu știu ce naiba era în capul lor, de parcă atunci când tragi omul de pe scenă spre tine îi arăți cât de mult îi respecți muzica. Ba dimpotrivă, eu cred că cele patru rânduri de oameni din spatele lor care au cântat melodiile cap-coadă cu cei doi artiști de pe scenă sunt adevărații fani și primesc aprecierile artiștilor.
Kurt Cobain, fostul solist al trupei
Nirvana, susținea că albumul
„In Utero” era cel mai bun făcut de
el, însă producătorii nu au fost de
aceași părere și nici fanii. Cel mai
comercial album al lor a fost
„Nevermind” cel care conține și
„Smells like teen spirit”, melodie
pe care Kurt a urât-o.
Penibilul absolut, însă, este atins în spațiul virtual. Am speranța că generația copiilor mei va înțelege că internetul îți oferă dreptul să te exprimi, nu te obligă, pentru că mă uit la mulți oameni și exact această impresie mi-o dau. Este o sete de exprimare, de nu au avut-o bunicii noștri pe vremea lui Ceaușescu! Pentru ce, nu știu, dar în mod cert acest lucru se abate și asupra artiștilor care sunt bombardați de tot felul de întrebări: când scoți albumul, când vine videoclipul, când aia și când ailaltă. Din păcate, dragilor, el prestează munca când și cum poate, nu când și cum vreți. Ar trebui să conștientizați asta! După cum spunea și pyuric, de dragul fanilor - pe care nu vrea să-i piardă - artistul oferă anumite informații cu aproximație despre lansări și realizări, dar na, fiind și el un om, în general persoane degajate se văd în imposibilitate să respecte termenii respectivi. Prin urmare, răspunsul când va fi gata nu este decât o pastilă de cap pe care o iau artiștii.
La final am păstrat cea mai tristă parte a balamucului: pirateria. Nu vreau să condamn pirateria sau să o încadrez în bine / în rău, cât mai degrabă pe cei care fac asta. N-am să fiu absurd să spun că e rău să piratezi și că ar trebui să cumperi original, cu toate că asta ar fi ideal. Cunosc foarte bine circumstanțele acestei țări și eu la rândul meu sunt nevoit să piratez, dar totuși mă pot mândri cu o colecție de jocuri, muzică și chiar documentare și filme (cinematografia am lăsat-o mai la coadă). Chiar și așa, nu sufăr de sindromul „eu sunt șeful” și n-am întâlnit om care să cumpere muzica și să facă gât la clanță artiștilor, deși știu persoane care m-au uimit în ceea ce privește cultura și colecția lor.
Lulu, album compus de Metallica și
Lou Reed, reprezintă una din cele mai
mari dezamăgiri ale publicului. Chiar și
așa, artiști precum Hetfield și Ulrich
susțin că e un proiect de suflet.
În curând, datorită nivelului porcos de ridicat la care a ajuns pirateria (alături de măgăria caselor de discuri), vorbind la nivel internațional, se intenționează renunțarea la dispozitive optice în perioada următoare. Asta ar însemna că vom avea un sistem polițienesc pe internet și că se vor chinui din răsputeri să mai împuște din pirați. Problema este că dacă vei vrea să cumperi, vei fi nevoit să cumperi ceva virtual, nu vei mai avea CD-ul clasic cu copertă și carcasă. Foarte posibil ca asta să se întâmple și cu filmele, jocurile, poate chiar cărțile noastre. Atunci, în mod sigur, ne vom da seama ce înseamnă ARTA și importanța dreptului de autor, dar ... va fi prea târziu!
Copii, cine știe ce zi este astăzi? Cei care ați fost atenți la ce păpica am făcut eu pe blog acilea în mod evident știți prea bine, alții știți din surse directe, dar dacă nu, vă spun eu. E 5 noiembrie! Ziua-n care AR TREBUI, după cum spune filmul (pe bună dreptate, de altfel) să ne aducem aminte de Complotul prafului de pușcă.
Nu vorbim, nimeni nu vorbește, de altfel, despre o doctrină teribilistă, cât despre evenimente ce s-au transformat în simboluri, fie că vrem, fie că nu și, de altfel, de care ar trebui să ținem cont. Când vine vorba de Gunpowder Plot, ar trebui să vă gândiți la dreptul vostru de om, de cetățean. Ar trebui să vă aduceți aminte că voi însemnați ceva în lumea asta, că vârful stă pe-o bază - această bază suntem noi - ca să ne servească. Dacă nu face asta, avem puterea s-o dărâmăm și să construim alta.
Pe 5 noiembrie 1605 Guy Fawkes, cel desemnat să mânuiască cele 36 de butoaie cu praf de pușcă, a fost descoperit sub Camera Lorzilor cu tot cu butoaie, în jur de miezul nopții. Ideea e foarte concretă: revoluționarii vroiau să bubuie întreaga clasă politică de atunci și s-o schimbe, dar nu s-a întâmplat. Însă noi, în calitate de oameni, trebuie să ținem cont de ce s-a întâmplat. Și nu, nu instig la violență, dar acest lucru s-ar fi putut întâmpla și s-ar putea întâmpla oricând, trebuie doar să știm că noi conducem, nu ei, că suntem oameni simpli din popor, dar putem fi și din topor.
Și ca să citez din filmul V for Vendetta, cel care a readus în rândul nostru aceste concepte, am să vă dau 3 minute din film. No spoiler, doar un discurs cât se poate de expresiv: la un click distanță. Aveți textul mai jos:
„Good evening, London. Allow me first to apologize for this interruption. I do, like many of you, appreciate the comforts of every day routine- the security of the familiar, the tranquility of repetition. I enjoy them as much as any bloke. But in the spirit of commemoration, thereby those important events of the past usually associated with someone's death or the end of some awful bloody struggle, a celebration of a nice holiday, I thought we could mark this November the 5th, a day that is sadly no longer remembered, by taking some time out of our daily lives to sit down and have a little chat. There are of course those who do not want us to speak. I suspect even now, orders are being shouted into telephones, and men with guns will soon be on their way. Why? Because while the truncheon may be used in lieu of conversation, words will always retain their power. Words offer the means to meaning, and for those who will listen, the enunciation of truth. And the truth is, there is something terribly wrong with this country, isn't there? Cruelty and injustice, intolerance and oppression. And where once you had the freedom to object, to think and speak as you saw fit, you now have censors and systems of surveillance coercing your conformity and soliciting your submission. How did this happen? Who's to blame? Well certainly there are those more responsible than others, and they will be held accountable, but again truth be told, if you're looking for the guilty, you need only look into a mirror. I know why you did it. I know you were afraid. Who wouldn't be? War, terror, disease. There were a myriad of problems which conspired to corrupt your reason and rob you of your common sense. Fear got the best of you, and in your panic you turned to the now high chancellor, Adam Sutler. He promised you order, he promised you peace, and all he demanded in return was your silent, obedient consent. Last night I sought to end that silence. Last night I destroyed the Old Bailey, to remind this country of what it has forgotten. More than four hundred years ago a great citizen wished to embed the fifth of November forever in our memory. His hope was to remind the world that fairness, justice, and freedom are more than words, they are perspectives. So if you've seen nothing, if the crimes of this government remain unknown to you then I would suggest you allow the fifth of November to pass unmarked. But if you see what I see, if you feel as I feel, and if you would seek as I seek, then I ask you to stand beside me one year from tonight, outside the gates of Parliament, and together we shall give them a fifth of November that shall never, ever be forgot.”
După cum am spus în alte postări, filmul a inspirat organizația Anonymous. Dacă zvonurile sunt corecte, atunci Operațiunea Facebook va avea loc. Dacă va avea loc și va fi un succes, atunci va fi un lucru extrem de interesant.
