Opinie personală cu referire la viitorul Negură Bunget

    De când s-a spart gașca în Negură Bunget, văd că se poartă un fel de doliu, pe care eu, sincer, nu-l port și nici nu mi se pare firesc.
Nu e vorba că-mi displace trupa sau că port antipatie membrilor, nici vorbă, chiar sunt fan și respect acest proiect, însă eu cred că s-a întâmplat inevitabilu: în proiect, cei care au pus cel mai mult suflet au fost Hupogrammos și Sol Faur. Ei au plecat, și-au văzut de treabă și de alte proiecte (pe puțin la fel de bune) și Negru a rămas, mișelește, cu Negură Bunget, cu toate că au căzut de comun acord, în 2009 - momentul despărțirii, că nimeni nu va mai cânta în această trupă. Negru a cules toți laurii după ce au plecat cei doi (toate concertele N.B. din SUA, Europa și Rusia au fost din 2009 până acum). Dacă este într-adevăr un artist și știe să facă treabă, atunci se va ține de treabă și mă aștept ca proiectul său, Din Brad, să se ridice semnificativ. Dacă nu, atunci să spună mulțumesc pentru șansa de a sta atâția ani pe munca altora, pe care a fructificat-o destul de bine.

     Sunt sigur că cei care au plecat se vor descurca în alte proiecte. Cine știe, poate vor avea ei, la rândul lor, noi proiecte care vor duce mai departe spiritul Negură Bunget, precum au făcut-o Hupogrammos și Sol Faur cu Dordeduh. Eu mi-aș dori ca toată activitatea trupei să se încheie și să rămână o trupă consacrată pentru noi, românii. Indiferent de spusele oamenilor, indiferent de câți români îi ascultă - căci nu vorbim despre Inna care cântă-n Pula, ori despre Antonia - ei au fost cea mai plimbată trupă românească prin lume și nici măcar nu s-au chinuit să compună versurile în limba engleză (ca fapt divers, zic și eu așa ...). Să cânți pe atâtea scene, pe două (am putea spune trei) continente, provenind dintr-o țară total paralelă cu muzica spirituală, dificilă de tipul progressive / ambiental / black metal, eu cred că este o realizare de care ne putem mândri măcar noi, cei care suntem amatori de așa ceva.

     Eu sunt optimist și urez numai bine tuturor: atât Hupogrammos, Sol Faur și Negru, cei care au format Negură Bunget original, cât și celorlalți care au contribuit la proiect și sper să se regăsească în tot ceea ce vor compune pe viitor.

     Câte ceva despre Negură Bunget: înființată la finele anului 1994, în Timișoara. Au în total șapte albume de studio înregistrate, trei EP-uri și un album live. După anul 2000, au încheiat un contract cu o casă de discuri din Italia, ei deja concertând în scene din alte țări, precum Cehia, Ungaria și Iugoslavia. În 2006, albumul OM a fost considerat al doilea cel mai bun album al anului 2006 de cotidianul britanic, Terorrizer Magazine. În 2009 a urmat despărțirea, Hupogrammos și Sol Faur formând Dordeduh, în timp ce Negru a continuat, fără înștiințarea foștilor colegi de trupă, să cânte în Negură Bunget, deși el le-a promis că se va ține de propriul său proiect, Din Brad.

Sursa: Wikipedia

Best metal performance la premiile Grammy 2013

     Pe 10 februarie vor fi decernate premiile Grammy, ceremonia va avea loc la Los Angeles, la ora 17.00, dată care coincide cu 11 februarie, ora 3.00 pentru muritorii de rând din zona GMT +2.
     De felul meu, nu mă omor (ba chiar „înviu”!) cu decernarea premiilor prestigioase, cum ar fi cel de mai sus, ori Oscar, Nobel, șamd, însă, este o singură categorie care prezintă interes pentru mine, anume best hard rock / metal performance, că doar asta-i muzica mea cea de toate zilele!

     În poza de mai sus sunt două album covers, ambele apărute anul ăsta, unul marca Lamb of God și unul Anthrax (hey kids, say hello to captain Obvious!) numele de album nu le mai zic, am speranța că-s ușor de citit. Nominalizații pentru metal performance (nu prea mai știm noi de hard rock) sunt următorii:

„I'm Alive” - Anthrax
„Love Bites (So Do I)” - Halestorm
„Blood Brothers” - Iron Maiden
„Ghost Walking” - Lamb of God
„No Reflection” - Marilyn Manson
„Whose Life (Is It Anyways?)” - Megadeth

      Excluzând Halestorm despre care am auzit abia acum, toți artiștii îmi plac. I'm Alive este extras de pe albumul Worship Music (2012), Ghost Walking de pe Resolution (2012), No Reflection de pe Born Villain (2012) și Whose Life este un single, tot în 2012 apărut. În ceea ce privește Blood Brothers de la veteranii Iron Maiden, piesa este din albumul Brave New World, apărut în 2000. Am observat că e un soi de obicei - pe care-l consider ca fiind prost - ca într-un an să avem printre nominalizări o piesă, ori un album din anii anteriori. Nu mi se pare corect, păi ori este best of anul anterior, ori nu mai e !

    Hai, stai că m-am decis! Țin cu Anthrax !! Cred totuși că Manson pornește ca favorit. Pe de altă parte, ar fi un gest frumos să ofere celor de la Lamb of God premiul, având în vedere problemele lui Randy Blythe cu procesul din Cehia (în urma unui concert, unul din fanii trupei, din public, a murit, deoarece s-a urcat pe scenă și a fost împins, lovindu-se  cu capul de ciment, beat fiind. Inițial s-a crezut că vina aparține solistului (Randy), dovedindu-se ulterior, prin filmări făcute în timpul concertului din public, că vinovatul era un bodyguard).
     În 2011, la categoria best metal performance a câștigat Iron Maiden cu albumul El Dorado, iar în 2010 a câștigat Judas Priest. La best rock performance au ieșit câștigători Them Crooked Vultures în 2011 și ACDC în 2010. Ambele categorii au fost acaparate de Foo Fighters în 2012 ...
      De-a lungul timpului, organizatorii premiilor Grammy au fost criticați, în mod special în ceea ce privește secțiunile mai sus menționate. După cum știm, muzica metal și hard rock nu e chiar atât de accesibilă publicului larg, aceste genuri fiind în general scutite de industrializarea muzicală. Zic în general. Maynard, solistul trupei Tool nu a participat la ceremonie, deși trupa lui a fost nominalizată în această categorie. El a motivat absența sa susținând că

Aceste premii nu sunt altceva decât un gigant creat cu scopul de a promova industria muzicală.

     Mi se pare corect. Solistul trupei Pearl jam, văzându-se pe scenă cu premiul în mână, alături de colegii de trupă, a zis: eu nu știu ce înseamnă asta. De fapt, nu știu dacă înseamnă ceva.
     Și, dacă tot veni vorba, hai că le aduc și eu câteva critici !

- În 2009, Metallica a luat premiul cu pesa My Apocalypse. Bă, nu știu cum s-o zic, da' chit că am fost eu mare fan al lor, mereu am zis că din '91 până azi n-au mai făcut nimic special, în comparație cu ce au făcut din '84, de la început, până-n '91. Bagi că a concurat cu Judas Priest (Nostradamus). Sau, tot ei, au câștigat în 1991 pentru Stone Cold Crazy, care este de fapt și de drept un cover după Queen. Este reușit, dar nu mi se pare corect să primești un premiu pentru ceva ce nu-ți aparține; Motorhead, la rândul lor, au fost nominalizați - deși nu au câștigat - cu Enter Sandman, cover după Metallica.

- Sunt o serie de nume mari care nu au luat niciun premiu, cel care bate cel mai urât la ochi este Pantera. În ciuda nominalizărilor (în număr de patru) nu au primit nimic, cu toate că au concurat cu piesele I'm broken, nici Cemetery gates, nici Revolution is my name și Suicide note, part. 2. Cred - și știu că nu sunt singurul care crede asta - că ar fi meritat măcar un premiu pentru inovația lor ... măcar în 2004 să le fi oferit, simbolic, pentru moartea lui Dimebag, chitaristul trupei. De atunci, nu s-a mai ținut niciun concert Pantera, trupa fiind desființată.

     Tamtam și bambam, rămâne de văzut cine va câștiga și ce va câștiga. A, încă ceva, știați că s-au făcut petiții și demersuri pe net prin care trupa Orphaned Land să fie nominalizată la premiul Nobel pentru pace? Trupa din Tel Aviv a îmbinat elementele genului metal cu muzică orientală, mesajul lor fiind unul de pace și solidaritate între cele trei mari relgii: iudaism, creștinism și islamism. Piesele lor au versuri atât în lb. ebraică, dar și engleză sau arabă. Au fost premiați de autoritățile turcești (țară aflată în relații foarte proaste cu Israelul, încă din 2010) pentru activitatea lor. Numai bine că vor veni la vară, la ARTmania, în Sibiu :D

Metale și alte minerale prețioase

      De mult mi-a trecut prin cap să scriu despre când am început să ascult muzică până acum. E o perioadă lungă, multe sunete emanate, de toate culorile și non culorile, dar ... de dragul jurnalismului de culoare galbenă, o voi face și p-asta!

     Știu că totul a pornit din familie. Pe de-o parte era tata și televizorul, pe cealaltă parte era soră-mea cu calculatorul (mai pe urmă internetul). Când apărea o melodie drăguță și apreciată de toată familia la televizor (pentru că da, din fericire au fost vremuri când se dădea și muzică bună la tv) tata dădea la maxim tv-ul și ne strângeam lângă el. Bineînțeles că era vorba de trupe precum Holograf, Direcția 5, Phoenix, Pasărea Colibri, Talisman, Iris, șamd. Dar era muzică bună și nu mă aștept să fiu contrazis când spun asta!
     Soră-mea, căreia i-am călcat pe urme (serios de tot, dacă ar fi știut, nu s-ar mai fi apucat) în materie de preferințe muzicale, băga la greu în boxele noastre obosite de-atunci muzică precum Slipknot, System of a Down, POD, Puddle of Mudd, cât și grei de-alde Nightwish, Metallica, Nirvana și Linkin Park. Fiind frați, era inevitabil să împărțim spațiul pe care-l aveam; atât camera noastră, cât și sufrageria unde era calculatorul, implicit arsenalul meu de jucării și ... Raiul meu. A fost destul de frustrant, eu cu jucăriile și scandalul meu, ea cu muzica și scandalul ei. Dar, cine știe, poate m-a făcut pe mine Dumnezeu mai tâmpit (și dacă da, atunci îi mulțumesc) pentru că undeva pe la 9 ani (deja era o rutină jucatu' pe NU metal pentru mine) a început și mie să-mi placă. A urmat o declarație șoc pe care i-am făcut-o, zicându-i că-mi place Linkin Park, urmată de o dragoste frățească mai zdravănă ca niciodată.
      Că am spus sus despre muzica bună și TV-ul, lucru care cu greu se mai intersectează astăzi. Ei bine, nu știu câți dintre voi ați prins, dar în fiecare seară după ce se terminau desenele animate obosite de pe Minimax (bă și ce bune au fost, având în vedere că n-am avut Cartoon ori Fox Kids) urma un alt canal cu desene animate, Animax (manga și anime, măcar prindeam Pokemon, hehe) și, în jur de 9-10 aveam MusicMax, unul din puținele lucruri pentru care le mulțumesc bozgorilor. Era genial, aveam videoclipuri la melodii NU metal, heavy metal, thrash chiar, până și industrial. Destul de nesimțite unele dintre ele, luând în considerare 9 ani și blegimea pe care o aveam (nici nu știam ce înseamnă ce zic ei, în afară de 2 cuvinte etalon pentru oricine) plus videoclipuri marca Rammstein sau Marilyn Manson. Bine, trebuie să recunosc, nu toate au avut efecte vizuale puternice, dar ... au avut multe!
     Timpul a trecut, eu am început să știu engleză, băgam muzici de genul în playlist, dar soră-mea a dezertat. Știu că în perioada aia mă uitam la Wrestling. În câte feluri mi-am pierdut copilăria ... în fine, show-ul trucat era un prilej bun de a asculta melodii noi, implicit de a cunoaște trupe. Într-o perioadă de ... să zicem trei ani am umplut computerul de melodii și trupe pe care le-am întâlnit în toate sursele posibile: jocuri, filme, etc. Uite așa mi-am făcut și eu propriile pasiuni precum Avenged Sevenfold (chiar și astăzi am tot respectul pentru ei ... condoleanțe The Rev, chiar dacă ne-ai părăsit de acum 2 ani ...), Bullet for my Valentine, Mastodon (subțirel totuși), Rage Agaist the Machine, Sum 41, Killswitch Engage asta pe lângă trupele care-mi plăceau Linkin Park, POD, Puddle of Mudd, The Offspring.
     În perioada 14-15 ani muzica deja evoluase pentru mine. Am întâlnit atunci prin diferite moduri / întâmplări trupe precum Motorhead, Manowar, Metallica (cei 3 M le spuneam eu, Motorhead urmând să fie înlocuiți de Megadeth), Ozzy Osbourne, Iron Maiden, Judas Priest și trupa mea preferată din toate timpurile Black Sabbath. Timp de doi ani am ascultat heavy metal și thrash pe aici și pe acolo, n-am excelat însă niciodată la asta, pentru că eu m-am regăsit mai mult în heavy, după cum se poate observa mai sus. Pe lângă trupele menționate mi-au mai plăcut și Slayer, Deep Purple, Nirvana, Jimi Hendrix cât și mulți alții.
     Cu toate că vorbesc la trecut despre mare parte din trupe, încă mai îmi plac muulte melodii și port tot respectul. La urma urmei, cu unele dintre ele am crescut, chiar dacă în perioade diferite ale vieții și găseam melodii care să-mi exprime toate stările. Acum, pot vorbi despre prezent (într-un final). Acum doi ani am băgat în căști și trupe din categoria symphonic, din dorința mea de a avea mai multă muzică în preajmă. Ce-i drept asta am vrut ascultând anumite melodii de la Black Sabbath, cât l-au avut pe Dio și pe Tony Martin la voce, pentru că muzica lor a pus bazele genului. Uite-așa, am început să ascult Kamelot, trupa care m-a făcut să merg la Artmania festival, Within Temptation (din păcate banii nu m-au făcut să merg la Peninsula), Epica, Nightwish (categoric vorbim de melodiile vechi), Tarja Turunen, Sonata Arctica. 
     Acum pot vorbi și despre death (mai bine zis melodic death!) cât și folk în preferințele mele. Prin vară am început să ascult Eluveitie, Ensiferum, In Extremo, trupe care au ajuns în secunda doi în topul preferințelor mele.

Trupa elvețiană de folk metal, Eluveite. Recomand oricărei persoane
care-și dorește o atmosferă galică în casă! :D

     Sunt o grămadă de multe trupe pe care nu le-am menționat, deși aș fi vrut să spun despre toate, dar știu că nici „hârtia virtuală” nu e infinită, așa că mă-mi pun singur capac (?! parc-aș fi ciorbă.) Momentan n-am zis despre alte minerale prețioase, anume hip hopul românesc, dar cred că va fi cazul în altă postare, peste ceva timp.