Call of Duty: Modern Warfare 3 - un triunghi aproape echilateral

      Cei de la Activision au lansat al treilea Modern Warfare din seria Call of Duty, fiind un total de opt feciori. L-am terminat în două-trei zile, același interval de timp începând cu primul MW până la actualul, inclusiv celelalte două care nu au sigla MW-ului, dar au apărut. 

      În ceea ce mă privește, am cuvinte bune și cuvinte rele pentru joc. Sper că este ultimul și că se va termina triologia.Utilitatea jocului (dpdv economic) a ajuns la nivelul maxim - pentru mine, cel puțin - adică zero. Dacă mai „savurez” încă puțin din produs, atunci voi ajunge să-l urăsc. În titlu am spus că este un triunghi aproape echilateral; îmi pare rău despre ei că au scurtat atât de mult laturile și că s-a pierdut mult din stratul primului Modern Warfare, însă esența a fost păstrată relativ intactă. Inițial nu am avut o atitudine pozitivă față de joc, abia undeva pe la mijloc (mai exact odată cu misiunile din Praga) am început să-i prind gustul și să fiu captivat, dar n-am să mai fiu niciodată la fel de captivat ca înainte. Cel mai mare dezavantaj al jocului este că nu aduce nimic nou ... poate un gadget în plus pentru armă; mă refer la lunetă. Ni s-a oferit posibilitatea să vedem mai departe sau mai aproape. Câteva lucruri mi s-au părut exagerate:


- știu că implementarea luptelor de stradă în marile metropole ale lumii este o idee foarte bună de marketing, dar eu nu o agreez. Până acum am avut de luptat prin baze militare mai mult, zone ascunse, să fiu mai mult stealth decât în plin război, acum a fost invers. Pe lângă asta, am fost nevoit să eliberez Wall Street-ul ...
- efecte de cinema: mai enervante ca niciodată. Vedeam avioane ce zburau deasupra capului meu și trăgeau de nebune în zgârie norii din New York. Ești în barcă și urmărești altă barcă, lucru nu prea dificil pentru că e mai greu să ții pasul cu admiratul apei și cum încearcă, zadarnic de altfel, „fanii” tăi să te doboare. Să nu mai spun despre seringa nenorocită pe care o înfingi în pieptul lui Soap MacTavish. Cred că asistentele medicale sunt extrem de invidioase, n-ar fi crezut că poți face injecții și în piept (prin haine chiar!).
- că tot vorbeam despre lucruri trase de păr: rușilor le place să te bubuie! În Hamburg bubuie parcarea etajată (culmea, tu nu mori, deși cade o mașină în capul tancului în care te afli, teoretic și-n capul tău), în Berlin se bubuie un întreg bloc în fața ta doar ca să te împiedice să treci și să nu mai spun de nenumăratele explozii pe care le vei simți din plin, chiar și căzături de pe clădiri înalte. Cred că a suflat Chuck Norris peste ei ...
- Turnul Eiffel s-a dărâmat ... a venit apa și l-a luat ... 


     Cam atât despre părțile rele așa, pe total. Acum, părțile bune ... voi fi mai pe scurt, mai sumar, asta pentru că de ele se leagă story line-ul și nu vreau (nu ar fi corect, de altfel) să vi-l relatez. Pentru asta trebuie să jucați. Povestea a devenit interesantă pe la jumătatea jocului, odată cu misiunile din Praga, până atunci a fost slăbuță, dar totuși decentă. Gameplay-ul a rămas la fel, unul din factorii ce m-au ținut să joc până la capăt. Nu sunt adeptul FPS-urilor, însă ciuruiesc cu plăcere în Call of Duty. Mi-a plăcut că am avut misiuni când mă aflam în avion și trăgeam în jos. Tot atunci am avut și rolul de „piciorong”. Yuri este un personaj interesant din joc, cu toate că inițial este destul de enervant. Spun asta din cauză că îmi aduce aminte de un alt Yuri, cu toate că n-are aceleași trăsături. Mă refer la cel din Red Alert 2. Dar pe măsură ce parcurgi jocul devine mai interesant. Nu pot spune că este o poveste originală, exclusivă sau imprevizibilă, dar este poveste de Call of Duty și care păstrează tradiția într-o măsură onorabilă.
     Nu e cel mai bun Call of Duty, dar pentru durata sa eu cred că e destul de bine lucrat. Plus că, este unul din jocurile care merg jucate și în timpul școlii sau a săptămânii pentru că este simpluț și nu-ți cere atenție sporită pentru story line și toate cele. 


      În zilele ce vor urma voi scrie un review ceva mai amplu pentru Feral Gaming și voi include o serie de screenshots făcute de mine. Unele mai bune, altele mai rele, cum o fi ...

3D-ul vieții

      Poate voi fi destul de agasant pentru alții - nimic nou, de altfel - însă am simțit o mică, minoră și (orice adjectiv cu litera m s-ar potrivi contextului) frustrare în ultimele zile. Este vorba, după cum bine menționează titlul, despre cinematografia 3D. 

     A trecut mai bine de un an de când am văzut primul meu film 3D. Este vorba despre Clash of the titans, în București la Hollywood Multiplex în Vitan mall. Băștinașii capitalei știu mai bine locațiile decât le știu eu, ideea este că acolo-i cel mai șmenar - din ce am auzit ! - cinema din București, probabil din toată țara. Ei bine, după interminabilele spoturi publicitare și trailere a venit, într-un final, un mic spot de testare pentru ochelarii 3D. A fost destul de faină senzația, atât de faină că am căzut și eu în categoria oamenilor ce-și doresc să prindă muște virtuale cu mâna.

     Filmul în sine nu era decât un „remake” după originalul din 1981. Le-am văzut pe ambele (înseamnă ceva, pentru un om care vede un film la două luni) ce-i drept cel din '81 acum câțiva ani. Ca poveste m-a atras mai mult primul, iar al doilea, cel 3D doar mi-a adus aminte. Efectele de film nu m-au impresionat, de felul meu nu mă impresionează tocmai din cauză că știu că se bagă mulți bani pentru a impresiona (?). În ceea ce privește 3D-ul, sincer mai degrabă m-aș fi uitat la film fără el. Mi s-a părut stupid că filmul a fost mai mult 2D decât 3D, dar eu tot stăteam cu ochelarii pe nas, ceea ce a dus la o durere nasoală de ochi și cap.

     Acum aproape o săptămână am văzut Transformers 3, la același cinema. Nu știu de ce, dar mă pot declara un fan al seriei, chiar și al desenelor animate pe care le urmăream cu plăcere. Mi se par povești drăguțe, chiar dacă nu au propria urmă de originalitate. Primele două le-am văzut la cinema-ul de acasă, al treilea însă, a fost 3D. Am zis că pentru acest film voi fi onorat să văd și mai mult 3D, că vor fi efecte, adică vor fi și că va fi mai spectaculos. De unde atât ... După cum mă așteptam, mi-a plăcut filmul, dar nu la capitolul grafică. Și serios, pentru vrăjeala asta numită 3D era nevoie să dau 20 de lei la film și să târăsc carnetul de elev prin cine știe ce locuri ca să economisesc 10 lei? (la o adică biletul standard e 30 de lei)

     Acum câteva zile am fost în Brăila. Cinema City ne-a prezentat Harry Potter and the deathly hallows part. 2, un film pe care mi-am dorit să-l văd, deși prima parte mi s-a părut cam boring. A fost plăcut, nu regret că nu am fost, dar aș fi preferat fără 3D, măcar era un preț mai decent, zic.

     După cum probabil s-a observat, în ziua de astăzi nu poți să mai vezi un film 3D la cinema, poate acasă. Dar și cinemaul nostru propriu și personal urmează a fi amenințat. Cei de la Nvidia bat la ușă de ceva vreme cu plăci video ce suportă 3D, atât pentru filme, cât și pentru jocuri (ce naiba, dacă nu joci Crysis 2 3D, înseamnă că ți-ai ratat viața!)