Opinie personală cu referire la viitorul Negură Bunget

    De când s-a spart gașca în Negură Bunget, văd că se poartă un fel de doliu, pe care eu, sincer, nu-l port și nici nu mi se pare firesc.
Nu e vorba că-mi displace trupa sau că port antipatie membrilor, nici vorbă, chiar sunt fan și respect acest proiect, însă eu cred că s-a întâmplat inevitabilu: în proiect, cei care au pus cel mai mult suflet au fost Hupogrammos și Sol Faur. Ei au plecat, și-au văzut de treabă și de alte proiecte (pe puțin la fel de bune) și Negru a rămas, mișelește, cu Negură Bunget, cu toate că au căzut de comun acord, în 2009 - momentul despărțirii, că nimeni nu va mai cânta în această trupă. Negru a cules toți laurii după ce au plecat cei doi (toate concertele N.B. din SUA, Europa și Rusia au fost din 2009 până acum). Dacă este într-adevăr un artist și știe să facă treabă, atunci se va ține de treabă și mă aștept ca proiectul său, Din Brad, să se ridice semnificativ. Dacă nu, atunci să spună mulțumesc pentru șansa de a sta atâția ani pe munca altora, pe care a fructificat-o destul de bine.

     Sunt sigur că cei care au plecat se vor descurca în alte proiecte. Cine știe, poate vor avea ei, la rândul lor, noi proiecte care vor duce mai departe spiritul Negură Bunget, precum au făcut-o Hupogrammos și Sol Faur cu Dordeduh. Eu mi-aș dori ca toată activitatea trupei să se încheie și să rămână o trupă consacrată pentru noi, românii. Indiferent de spusele oamenilor, indiferent de câți români îi ascultă - căci nu vorbim despre Inna care cântă-n Pula, ori despre Antonia - ei au fost cea mai plimbată trupă românească prin lume și nici măcar nu s-au chinuit să compună versurile în limba engleză (ca fapt divers, zic și eu așa ...). Să cânți pe atâtea scene, pe două (am putea spune trei) continente, provenind dintr-o țară total paralelă cu muzica spirituală, dificilă de tipul progressive / ambiental / black metal, eu cred că este o realizare de care ne putem mândri măcar noi, cei care suntem amatori de așa ceva.

     Eu sunt optimist și urez numai bine tuturor: atât Hupogrammos, Sol Faur și Negru, cei care au format Negură Bunget original, cât și celorlalți care au contribuit la proiect și sper să se regăsească în tot ceea ce vor compune pe viitor.

     Câte ceva despre Negură Bunget: înființată la finele anului 1994, în Timișoara. Au în total șapte albume de studio înregistrate, trei EP-uri și un album live. După anul 2000, au încheiat un contract cu o casă de discuri din Italia, ei deja concertând în scene din alte țări, precum Cehia, Ungaria și Iugoslavia. În 2006, albumul OM a fost considerat al doilea cel mai bun album al anului 2006 de cotidianul britanic, Terorrizer Magazine. În 2009 a urmat despărțirea, Hupogrammos și Sol Faur formând Dordeduh, în timp ce Negru a continuat, fără înștiințarea foștilor colegi de trupă, să cânte în Negură Bunget, deși el le-a promis că se va ține de propriul său proiect, Din Brad.

Sursa: Wikipedia

Black Friday sau cum să mai cheltui niște bani

Chit că nu agreez „generația 9gag” în cine știe ce măsură, se pare totuși că sarcasmul lor
împotriva mentalităților rupe stilul în ultimul hal.

     Nu că m-aș fi așteptat de la altceva de la această măreață zi. Inițial, când am auzit de noțiunea de black friday mă gândeam că se comemorează nu știu câte sute de ani de când au fost eliminați templierii, dar de unde ...

     Despre acest concept s-a zis că vine de afară. Cu puțin noroc, îmi pot aduce aminte de câteva reportaje   și articole scrise acum un an despre acest festival al cheltuielii banilor prin presa noastră, dar cu referire la ce era p-afară. Era de la sine de înțeles că va veni și la noi. Și uite că a venit, dar ne simțim mai împliniți, oare?

     Eu cel puțin, nu. Doar ce am căutat pe net și că am fost prin două trei magazine care aparțin giganților de electrocasnice, dar n-am găsit nimic pe gustul meu. Am început cu ceea ce m-a interesat pe mine: jocuri video, console, căști ceva mai „shukare”, memory card / memory stick, dar și la laptopuri / netbook-uri. Nimic la reducere. Absolut nimic! Ba dimpotrivă, am observat unele prețuri mai exagerate decât erau în alte dăți ... 

     Am zis, măcar de dragul prospectării de piață, să mă mai uit, să nu fi intrat bou și să ies mai bou. A fost neobișnuit, dar previzibil să mă simt ca într-un supermarket cu de toate în weekend și să fiu nevoit să fac slalom, dar m-am descurcat. Și m-am uitat la câte și mai câte, chiar și la aparatele de tocat carne. Nu găseai reduceri decât la televizoare, două trei laptopuri despre care ne-am dat seama cu toții că nu le cumpăra nimeni, datorită prețului ridicat și performanțelor slabe, mai câte-o chestie la reducere, rătăcită sărăcuța printre atâția oameni. Mi-a sărit în ochi un aparat foto digital de la General Electric, ultima firmă de la care m-aș fi așteptat să văd un aparat foto, cu un preț sub 150 RON, evident, la reducere. În rest, nimic atractiv.

     Ca tot omul când văd așa o treabă, am stat la vorbă cu lumea despre eveniment. Unii spuneau cu sinceritate că și-ar fi dorit să achiziționeze ceva, având un produs stabilit cu mult timp în urmă, alții spuneau că se vor uita, doar că sunt sceptici; cu siguranță majoritatea cetățenilor au intrat în magazin cu gândul că se „benoclezează”, numai că după câteva minute au „spart” cardul în două. Dovadă un cuplu, nu chiar tânăr, de vârstă medie. Soțul zice: lasă dragă, doar ne uităm ... avem tot ce ne trebuie în casă, ca să-i văd pe urmă cu două cutii măricele de cine știe ce satane la plătit.

    Cu una alta, Vinerea Neagră nu a fost decât o strategie de marketing și de promovare, creată cu scopul evident de a ne pune să cheltuim și mai mulți bani. Ar fi fost interesant să fac un sondaj prin care să întreb lumea: câte zile mai sunt până la Crăciun, că mi se pare că au uitat că și atunci se cheltuie destui bănuți, ori ... greșeala mea, oamenii au resurse suficiente și nu mai suntem în criză, eu fiind de modă veche.

Metale și alte minerale prețioase

      De mult mi-a trecut prin cap să scriu despre când am început să ascult muzică până acum. E o perioadă lungă, multe sunete emanate, de toate culorile și non culorile, dar ... de dragul jurnalismului de culoare galbenă, o voi face și p-asta!

     Știu că totul a pornit din familie. Pe de-o parte era tata și televizorul, pe cealaltă parte era soră-mea cu calculatorul (mai pe urmă internetul). Când apărea o melodie drăguță și apreciată de toată familia la televizor (pentru că da, din fericire au fost vremuri când se dădea și muzică bună la tv) tata dădea la maxim tv-ul și ne strângeam lângă el. Bineînțeles că era vorba de trupe precum Holograf, Direcția 5, Phoenix, Pasărea Colibri, Talisman, Iris, șamd. Dar era muzică bună și nu mă aștept să fiu contrazis când spun asta!
     Soră-mea, căreia i-am călcat pe urme (serios de tot, dacă ar fi știut, nu s-ar mai fi apucat) în materie de preferințe muzicale, băga la greu în boxele noastre obosite de-atunci muzică precum Slipknot, System of a Down, POD, Puddle of Mudd, cât și grei de-alde Nightwish, Metallica, Nirvana și Linkin Park. Fiind frați, era inevitabil să împărțim spațiul pe care-l aveam; atât camera noastră, cât și sufrageria unde era calculatorul, implicit arsenalul meu de jucării și ... Raiul meu. A fost destul de frustrant, eu cu jucăriile și scandalul meu, ea cu muzica și scandalul ei. Dar, cine știe, poate m-a făcut pe mine Dumnezeu mai tâmpit (și dacă da, atunci îi mulțumesc) pentru că undeva pe la 9 ani (deja era o rutină jucatu' pe NU metal pentru mine) a început și mie să-mi placă. A urmat o declarație șoc pe care i-am făcut-o, zicându-i că-mi place Linkin Park, urmată de o dragoste frățească mai zdravănă ca niciodată.
      Că am spus sus despre muzica bună și TV-ul, lucru care cu greu se mai intersectează astăzi. Ei bine, nu știu câți dintre voi ați prins, dar în fiecare seară după ce se terminau desenele animate obosite de pe Minimax (bă și ce bune au fost, având în vedere că n-am avut Cartoon ori Fox Kids) urma un alt canal cu desene animate, Animax (manga și anime, măcar prindeam Pokemon, hehe) și, în jur de 9-10 aveam MusicMax, unul din puținele lucruri pentru care le mulțumesc bozgorilor. Era genial, aveam videoclipuri la melodii NU metal, heavy metal, thrash chiar, până și industrial. Destul de nesimțite unele dintre ele, luând în considerare 9 ani și blegimea pe care o aveam (nici nu știam ce înseamnă ce zic ei, în afară de 2 cuvinte etalon pentru oricine) plus videoclipuri marca Rammstein sau Marilyn Manson. Bine, trebuie să recunosc, nu toate au avut efecte vizuale puternice, dar ... au avut multe!
     Timpul a trecut, eu am început să știu engleză, băgam muzici de genul în playlist, dar soră-mea a dezertat. Știu că în perioada aia mă uitam la Wrestling. În câte feluri mi-am pierdut copilăria ... în fine, show-ul trucat era un prilej bun de a asculta melodii noi, implicit de a cunoaște trupe. Într-o perioadă de ... să zicem trei ani am umplut computerul de melodii și trupe pe care le-am întâlnit în toate sursele posibile: jocuri, filme, etc. Uite așa mi-am făcut și eu propriile pasiuni precum Avenged Sevenfold (chiar și astăzi am tot respectul pentru ei ... condoleanțe The Rev, chiar dacă ne-ai părăsit de acum 2 ani ...), Bullet for my Valentine, Mastodon (subțirel totuși), Rage Agaist the Machine, Sum 41, Killswitch Engage asta pe lângă trupele care-mi plăceau Linkin Park, POD, Puddle of Mudd, The Offspring.
     În perioada 14-15 ani muzica deja evoluase pentru mine. Am întâlnit atunci prin diferite moduri / întâmplări trupe precum Motorhead, Manowar, Metallica (cei 3 M le spuneam eu, Motorhead urmând să fie înlocuiți de Megadeth), Ozzy Osbourne, Iron Maiden, Judas Priest și trupa mea preferată din toate timpurile Black Sabbath. Timp de doi ani am ascultat heavy metal și thrash pe aici și pe acolo, n-am excelat însă niciodată la asta, pentru că eu m-am regăsit mai mult în heavy, după cum se poate observa mai sus. Pe lângă trupele menționate mi-au mai plăcut și Slayer, Deep Purple, Nirvana, Jimi Hendrix cât și mulți alții.
     Cu toate că vorbesc la trecut despre mare parte din trupe, încă mai îmi plac muulte melodii și port tot respectul. La urma urmei, cu unele dintre ele am crescut, chiar dacă în perioade diferite ale vieții și găseam melodii care să-mi exprime toate stările. Acum, pot vorbi despre prezent (într-un final). Acum doi ani am băgat în căști și trupe din categoria symphonic, din dorința mea de a avea mai multă muzică în preajmă. Ce-i drept asta am vrut ascultând anumite melodii de la Black Sabbath, cât l-au avut pe Dio și pe Tony Martin la voce, pentru că muzica lor a pus bazele genului. Uite-așa, am început să ascult Kamelot, trupa care m-a făcut să merg la Artmania festival, Within Temptation (din păcate banii nu m-au făcut să merg la Peninsula), Epica, Nightwish (categoric vorbim de melodiile vechi), Tarja Turunen, Sonata Arctica. 
     Acum pot vorbi și despre death (mai bine zis melodic death!) cât și folk în preferințele mele. Prin vară am început să ascult Eluveitie, Ensiferum, In Extremo, trupe care au ajuns în secunda doi în topul preferințelor mele.

Trupa elvețiană de folk metal, Eluveite. Recomand oricărei persoane
care-și dorește o atmosferă galică în casă! :D

     Sunt o grămadă de multe trupe pe care nu le-am menționat, deși aș fi vrut să spun despre toate, dar știu că nici „hârtia virtuală” nu e infinită, așa că mă-mi pun singur capac (?! parc-aș fi ciorbă.) Momentan n-am zis despre alte minerale prețioase, anume hip hopul românesc, dar cred că va fi cazul în altă postare, peste ceva timp.