Să vorbim despre hip hopul românesc

     Postarea mea de acum nu are scop publicitar, în ciuda caracterului subiectiv (diferit de celelalte postări de până acum), ci să-mi exprim părerea și mai ales plăcerea de a asculta un gen de muzică destul de notoriu în țara noastră, însă nu pe toate „părțile”. Deasemenea, am speranța că voi stârni interesul pentru cei ce nu au încercat acest gen până acum, însă cu oameni pe care nu-i vezi prea des la televizor, despre care n-auzi la fiecare pas vorbindu-se pe stradă. Deci, pe scurt, pentru cei cu prejudecăți despre hip hopul românesc, dar totuși care au o urmă de „open mind” încât să încerce măcar o melodie și să observe diferența între ceea ce credeau ei că ar fi și ceea ce este, defapt, hip hopulețu'.
     Și da, după cum am scris în titlu este vorba despre hip hop. Nu intenționez să întreb în stânga și dreapta sau să caut pe Google / Wikipedia / stuff despre istoria hip hopului general, cât și în România, ca să am un mic articol împopoțonat, dar intenționez să vorbesc despre raperii mei preferați, desigur, puțin istoric, dar totul din mintea mea. Am speranța că toate informațiile vor fi relevante (părerea mea despre ei este întodeauna relevantă, hehe).
      Înainte de toate, vreau să-mi aduc aminte cum, eu simplu om, cu old school heavy metal și alte ramuri ale genului de muzică metal am permis, cu toate că eram destul de sceptic inițial, să adaug câteva melodii românești, simple, hip hop. Cu toate acestea, trebuie să-i mulțumesc omului meu din Buzău că a avut grijă de mine să am Cedry2k pentru prima dată în playlist, nu cine știe ce epavă (că și așa-s multe de când s-au închis șantierele navale).
   
     El este Cedry2k. Dacă cineva m-ar întreba ce reprezintă munca sa reprezentată prin muzică, eu aș spune că este aurul hip hopului, asta mai ales abilității sale „alchimice” de a transforma veninul în aur, după  numele primului său album Alchimia veninului.
     Temele abordate în melodiile sale sunt moralitatea, mediocritatea, societatea și sistemul politic, nu doar din România, cât mondial. Dacă vorbim despre mediocritate și sistemul politic, cu siguranță și-ar dori să le dărâme, fiind dispus în același timp să construiască ceva la loc (bineînțeles, din aceași ipostază în care se află), cât despre societate și moralitate, își dorește din suflet să le „îndrepte”.
     Cedry2k are trei albume lansate solo. Primul material serios pe care a apărut a fost LP-ul Secretul din atom alături de CTC în anul 2002. În 2008 a avut colaborări cu Jupiter, cunoscut mai bine drept Deliric1 (CTC) pentru Jupiter a ucis melodia. În urmă cu câteva săptămâni, grupul Haarp Cord, format din Cedry2k, Sișu, Pacha Man și Dragonu' și-a lansat albumul Dragoste sau frică.
     Cele trei albume ale lui Cedry2k sunt Alchimia veninului (2007), Poezie balistică (2009), Cuvinte ce vindecă (2010).

     Că am menționat mai sus despre CTC; ei sunt următorii. Înseamnă Controlul Tehnic de Calitate, inspectorii fiind Doc, Deliric1, Vlad Dobrescu și DJ Paul. Alături de Cedry2k, după cum am menționat mai sus au lansat LP-ul Secretul din atom. În anul 2004 au apărut pe compilația Proiectul verde cu melodia Original verde pentru care s-a făcut videoclip. Pe cât este de sugestiv acel „verde”, mesajul este adresat fanilor ce piratează, practic băieții din CTC spun foarte clar că e nevoie să fie cumpărat. „Dacă eu nu fur, atunci nici tu nu mă fura” fiind versul cel mai explicit. Videoclipul conține elemente ce aduce aminte de hip hopul de peste ocean, din Statele Unite ale Americii, precum imaginile de pe stradă, culorile videoclipului ce dau impresia că e filmat în urmă cu mai mulți ani, vestimentația și mai ales „brigada”. În 2005 băieții au lansat albumul Dificultăți tehnice. Tot pe contul celor de la Roton Music găsim și videoclipul pentru melodia Orice.  Mesajele melodiilor sunt puternice, gândite și exprimate prin lirici deosebite. Pe cât este criticată mediocritatea hip hopului, pe atât este atacat sistemul inapt al acestei țări. Pe album sunt featuringuri cu Cedry2k, K-Gula, Naighba, Da Hood, DJ Dox, Raku, Yolo, cât și Armada (echipajul Facem Records, de unde sunt afiliați).

     Treaba a continuat, dar băieții și-au dorit și câteva proiecte solo. Chiar și așa, tot au fost uniți și s-au ajutat reciproc.

     Deliric1 a avut un mic proiect în anul 2008, numit Jupiter a ucis melodia. Defapt, Jupiter este chiar el, însă acesta-i numele lui de instrumentalist, nu emcee. Proiectul are trei episoade, mai bine spus trei părți. Primele două sunt gratuite, însă cel de-al treilea - și, bineînțeles, cel mai lucrat - este contra cost. În 2009 a lansat videoclipul melodiei Demoncrație. De aici vine asocierea dintre „porci” și sistemul politic, oamenii ce tind spre avere și sclavii creditelor bancare. Cu toate că în toamna anului 2010 se anunța o colaborare pentru un album alături de Silent Strike, muzician cunoscut mai ales în țări precum Franța, Spania, totuși acest proiect încă este producție, mai ales că în aceași toamnă a fost lansat albumul lui Doc, pentru care toți băieții din CTC au depus efort. După cum a declarat Deliric1 într-un interviu de prezentare a primului său album solo, (pentru interviu, click) în toamnă a avut un brainstorming ce l-a determinat ca în primăvară să lanseze Inspecția Tehnică Periodică, mai precis pe 29 mai 2011.

    L-Doc, mai bine spunem simplu: Doc a continuat treaba cu câteva freestyle-uri puse pe beaturi găsite pe internet și publicate prin portalul Facem Records. După cum am menționat mai sus, în toamna anului trecut, 2010, omul a lansat albumul Scăpat de sub control. De-atunci și până acum, omul Doc a avut o serie de featuringuri grase, cu un arsenal puternic de rime. Însă n-a uitat niciodată de cum a fost viața lui până să-și lanseze albumul, așa că a lăsat la descărcat instrumentalele melodiilor de pe albumul său pentru a permite și altora să-și bage vocea pe beat.

     Despre Carbon nu pot să spun decât două cuvinte: Reacții adverse. Cel mai probabil de asta vor avea parte cei care ascultă melodiile lui după ce au halit doar banalități o viață. După părerea mea, rapul lui Carbon este, defapt, poezie. O lirică profundă, cu multă simbolistică și cu o nuanță artistică, el transformă alături de Cedry2k veninul în aur încă de pe vremea când făceau parte din Eqinox. Chiar și așa, „dăm la pace piraților de odinioară!”.
      Omul nostru Carbon a lansat un videoclip pentru melodia Introspecții, unul din cele mai reușite videoclipuri românești. Alt videoclip în care a apărut este Dâră de sânge, melodie extrasă de pe albumul lui Ad Litteram.

     Înainte de final, vreau să scriu două-trei cuvinte despre Raku. N-aș putea spune că există o anumită preferință în ordinea enumerării din cauză că - e clar - toți au avut o contribuție semnificativă și e imposibil să-ți placă muzica unuia, dar nu a tuturor. În nici un caz nu vreau să fie considerat Raku la capăt de listă, însă l-am ascultat destul de puțin, asta până să lanseze albumul Emite semnale care, într-adevăr, emite atâtea semnale încât mi-e teamă să nu sosească extratereștrii pe Terra.
     Considerat de mult timp ca fiind cel mai inteligent rapper de la noi, cu cele mai complexe lirici, Raku, într-adevăr, are o activitate lungă. A început cu gruparea Morometzii, a continuat prin a colabora cu Paraziții - Ombladon chiar colaborând cu el la două piese: Egali din naștere și Căutând. Primul său album a fost În mediu vitreg, anul 2002 sub tutela Facem Records. În 2005 a colaborat alături de Yolo și DJ Christu. Au lansat un album în anul respectiv și în 2007. În perioada 2007-2008 Raku, alături de Gojira și DJ Undoo au realizat Știrile libere. În anul 2009 a urmat al doilea album solo, Rezistența ca în 2011 să fie lansat Emite semnale.
     Nu cred că greșesc când spun că ultimul său album solo a adus o premieră la noi în țară: primul artist român ce a pus picioru-n prag asupra ceea ce înseamnă piraterie. Uitați-vă pe YouTube și căutați alte melodii în afară de Căutând și Hip hop Didactic (cu Rimaru) căci ele sunt uploadate chiar de el. În rest, nu găsiți nimic. Nici pe site-uri gen download. Nimic.
 
     În ceea ce privește YouTube-ul pot spune că mulți au mai luat inițiativă, chiar și Haarp Cord. Băieții - sau cine era pe cont - mi-a lăsat un comentariu filmulețelor mele de la concertul din toamnă, rugându-mă politicos să le șterg. Am zis că așa este politicos, așa fac, însă mi-ar plăcea ca în urma fiecărui concert sau măcar a unora mai grandioase să se uploadeze pe internet secvențe. De exemplu, am văzut pe internet cineva anume postase un filmuleț de la lansare, pe melodia Titani (alături de CTC). Pe fundal a pus melodia de pe album, însă filmarea era în direct. Mi s-a părut foarte fain realizat, un film ce ar fi meritat să rămână pe YouTube. Datorită faptului că am fost rugat să dau filmulețele de la concert jos am zis să mă informez și eu, să știu ce pot să pun și ce nu și am înțeles, nici tipul respectiv nu prea avea dreptul, dar cred că ar fi fost frumos să fie pe contul celor de la Haarp Cord cu o notă de subsol că este filmat de către x. Dar la urma urmei este doar o părere personală.

     Și, ca final, să-l felicit pe prietenul meu Tudor, care s-a lăsat de fumat în favoarea hip hopului. Păi cum vine asta? Păi simplu: omul meu nu-și mai distruge plămânii prin intermediul banilor, ci neuronii și auzul pentru că în fiecare lună își cumpără câte-un album din muzica (,) care-i place. Deja devin invidios, vrea să mi-o ia înainte ...

Noua etapă a consolelor de jocuri video

     În urmă cu un an, în 2010, la E3, la conferința din Los Angeles, cei de la Microsoft au anunțat lansarea gadget-ul pentru Xbox 360. Cu toate că sistemul de funcționare era preluat de la rivalii lor japonezi, Nintendo, pare-se că au făcut o treabă mult mai bună. În noiembrie, același an, a avut loc lansarea oficială a consolei, în toată lumea, la o diferență de doar câteva zile. În doar 60 zile, au fost vândute 8 milioane de dispozitive și până în martie 2011 s-au vândut în total 10 milioane de dispozitive, intrând în Cartea Recordurilor drept cea mai repede vândută consolă. (Informații preluate de pe Wikipedia.)

     În ce constă? Păi, pe scurt, puteți să vă uitați aici: Xbox 360: Kinect . La o adică, vorbim despre o cameră video cu senzori ce transpune mișcările individului din fața ei pe ecran. O chestie inovativă pentru jocuri, fără să-ți mai aglomerezi mâinile cu o telecomandă, ori joystick. Mișcările sunt foarte realiste, vreau să spun că e nevoie de mișcări foarte realiste. Chiar eu am avut onoarea să mă joc la un Kinect, bowling ce-i drept, însă camera nu-mi capta mișcările mediocre, ci doar cele perfect fidele realității. Sper să fie așa toate aparatele, mă gândesc din ce în ce mai serios la posibilitatea de a achiziționa unul într-o bună zi. 



    Și a trecut anul de am ajuns la a 2-a zi de E3, în 2011. Până acum, mare parte din jocurile lansate pentru Kinect au fost de tipul celor sportive, precum au început cei de la Nintendo pentru consola lor, Wii. Nu este un lucru rău, dealtfel nici voința producătorilor de a varia gama de jocuri pentru Kinect, urmând să apară Starwars: The Old Republic, Mass Effect 3, Ryse și multe alte jocuri specifice pentru consolele „clasice”, cât și pentru PC. 


     Dar poate că cea mai veste dintre vești reprezintă aplicația Fun Lab. În cazul în care nu vreți să citiți, dar să vedeți, vă ofer un filmuleț explicit: Fun Lab. Ce poate face laboratorul distracției?


- Build a buddy: scanezi orice obiect îți dorești și te poți juca cu el;
- Googly eyes: scanezi un obiect, și te poți transforma în el;
- Kinect me: fă-ți un avatar care să arate precum tu;
- Bobble head: crează un „bobble head” care să-ți semene;
- Kinect sparklers: folosești propriile tale mâini să trasezi niște dungi simpatice;




     După cum funcționează economia în gaming - și, de atlfel, în general - cele mai interesante console și jocuri sunt lansate toamna, în noiembrie mai ales, pentru ca de sărbători, când lumea are bani, să le achiziționeze. Recomand monitorizarea noutăților în ce privește consola și, dacă e posibil, să lăsăm jocurile de pe PC, să folosim consola pentru că sunt beneficii înzecite. Deasemenea, și mai mulți bani de investit.
    

Rebel fără puls - rămășițele muzicii non conformiste din Galați

Muzica a fost în continuă dezvoltare de-a lungul timpului, ramifigându-se în genuri și sortate după diferite preferințe. În România, muzica este un domeniu slab dezvoltat, partea favorabilă a publicului fiind cea de club. Însă, având în vedere circumstanțele oferite, există trupe ce se diferențiază de majoritate, bineînțeles, în sens pozitiv și mai ales, își doresc să realizeze ceva pentru viitor, cu toate că acesta se arată a fi incert pentru ei.

     Rebel fără puls este un ansamblu de tineri, uniți de o poftă nemărginită pentru muzică. Momentul înființării reprezintă un moment irelevant pentru membri trupei, însă crucial;   tinerii cântăreți sunt următorii (în ordinea fotografiilor): Cîrstea Cosmin Ovidiu la bas, Matei Gabriel Ionuț la tobe, Marius Andrei voce și Lupu Silviu la chitară. 

 „Trupa a fost înființată în vara anului 2009. Efectiv, a fost un proiect chel” recunoaște Gabi cu sinceritate despre trupa înființată de el și Cosmin. Pe urmă, s-a alăturat un chitarist. ”A fost o reuniune de tipi cărora le plăcea muzica, dar nu știau nimic despre asta” ne spune Cosmin despre proiect, cu toate că Gabriel avea experiență de 4 ani la tobe.

     Stilul abordat de băieți a fost diferit de-a lungul timpului. „Noi am vrut să cântăm punk inițial, asta pentru că primul nostru chitarist era un fan al genului. Problema a fost că fiecare avea o percepție diferită asupra genului nostru și în timp ne-am concentrat mai mult pe alternativ.” Spune Gabi, toboșarul trupei.    

Diferitele schimbări ale trupei au avut loc pe parcurs și, cu fiecare din ele, au avut câte ceva nou. Formula Gabriel-Cosmin la tobe și bas, inițial Cosmin și la voce a fost neschimbată. În luna ianuarie a anului imediat următor s-a alăturat Marius trupei, cu rolul de vocal. În luna decembrie a aceluiași an a venit și Silviu, chitaristul trupei, aceasta fiind formula actuală a trupei.

     Marius a spus că de mult își dorea să aibe propria sa trupă: „chiar primisem o invitație de la ei înainte. Atunci eram destul de ocupat, aveam diverse proiecte cu școala, aveam un program destul de restrâns și în cele din urmă m-am decis și am început să vin la repetiții. Mi-a plăcut și am continuat. Așa am ajuns până aici, ușor ușor concerte, însă cu acomodarea nu a fost deloc dificil, ne-am cunoscut rapid.”

     Silviu s-a alăturat trupei în decembrie anul trecut: „am cântat la concert, aici, în Abyss. Am venit în trupă imediat ce am intrat la facultate. Am câștigat un concurs de chitară în Abyss. M-au chemat la repetiții din cauză că m-au văzut că sunt bun.” Recunoaște el cu modestie.

   Cosmin ne spune că au avut un concert al lor, al trupei, într-un pub gălățean. În opinia lor și a fanilor a fost un succes, dar odată cu primul concert mai important, în deschidere la Luna Amară, lucrurile nu au mers atât de bine. Cu toate că nu au cântat precum și-au dorit, asta nu i-a împiedicat să cânte în continuare în deschidere la alte trupe cu un nume puternic, până să obțină reputația de a avea propriile lor concerte serioase. Și au lucrat de zor, după cum recunoaște și Gabi: „faptul că făceam covere nu ne încălzea cu nimic”, prin urmare și-au compus propriile lor piese. O decizie importantă pentru o trupă debutantă.

     „Fiecare melodie are înțelesul ei”, ne mărturisește basistul. ”Orașul port descrie civilizația română când era vai de steaua ei, Analiza se referă la un prieten care a luat-o nașpa pe drumul vieții, iar pentru Zz am sintetizat pasaje din Eminescu. Toate proiectele pe care le încep și nu le termin le numesc cu z, diferența între ele este că mai adaug câte ceva, în cazul de față încă un z și astfel a apărut Zz. Ironic, această melodie este finalizată și cântată la concertele noastre. Cu toate că avem teme serioase, nu putem spune că nu avem melodii de caterincă. Balada hamsterului este despre un hamster real, asta pentru că toată lumea știe că hamsterii au tendințe sinucigașe, se aruncă peste tot. Un coleg de clasă avea un hamster și exact asta făcea.”

     I-am întrebat dacă au avut pe cineva care să-i ajute în activitatea lor muzicală. Ei mi-au răspuns că au fost susținuți de trupa veterană 789 Art, proiect susținut de Florin Chiriac. El i-a chemat la o serie de concerte, iar chitaristul lor i-a ajutat în perioadele în care nu au avut un chitarist în trupă.

     Întrebați despre emoții, ei au recunoscut sincer că încă le mai au la concerte, mai ales că recent au ținut un concert în lipsa vocalistului, Silviu fiind nevoit să preia ștafeta. Nefiind obișnuit cu două lucruri deodată pe scenă, a avut momente în care s-a încurcat, dar asta nu înseamnă că publicul nu s-a simțit bine ascultându-le melodiile. În ceea ce privește numele, ei au considerat că se potrivește foarte bine, datorită confuziei ce predomină în general ca stare de spirit în trupă. Schimbări de chitarist în permanență, fără vocal, până la Marius, tocmai acum având o structură stabilă, ei sunt amenințați de destrămare datorită studiilor ce trebuiesc finalizate, Marius și Cosmin fiind în clasa a 12-a, iar Gabriel în clasa a 11-a.

     Cosmin a recunoscut că ar dori să plece afară la facultate, chiar dacă îi pare rău pentru trupă. Marius ar prefera să rămână în orașul său natal, să continuie proiectul, alături de chitarist. Despre toboșarul lor nu se pot spune prea multe. El dorește să continuie proiectul, dar dacă va avea oportunitatea de a părăsi orașul, nu va ezita să profite.

     Însă toate acestea nu fac decât să accentuieze spiritul trupei gălățene, de incertitudine față de viitor și de stimulare  a creativității și pragmatismului pe viitor, improvizând și, ușor ușor, adaptându-se mediului înconjurător.

     Fotografiile au fost realizate în Club S cu ocazia concertului lansării revistei „Avangarda Literară” de pe data de 13 mai 2011 de către Ioana Tudorie.

Lansarea revistei „Avangarda Literară”

     Într-un final triumfător, revista va face ochi. Este vorba despre „Avangarda Literară”, proiect susținut de Cenaclul Literar Cerul, în cadrul Casei de Cultură a Studenților, prin coordonarea lui Florin Chiriac.
     Care-i scopul? În primul rând promovarea abilităților literare și îmbunătățirea lor, pentru a le transforma în talente. În al doilea rând exprimare liberă, la urma urmei arta are un mesaj de transmis; mesajul nostru, printre altele este că trebuie să ne întoarcem la artă, să apreciem mai mult frumosul și să încurajăm lucrurile constructive. Proiectul nostru nu e nimic altceva decât o aducere aminte a faptului că mai există și alte interese în această țară minunată - dar, de rușine, nu recunoaștem asta - decât tabloide, vicii și preocupări materiale.

     Lansarea va avea loc la ora 17:00, ca în jurul orei 19:00 să avem un concert. Astfel avem parte de un cadru oficial, însă nu uităm că suntem tineri, că ne adresăm tinerilor și că ne plac activitățile tinerești. Așadar - și prin urmare - vă așteptăm, cu mic cu mare, vineri, 13 mai la lansare!

Cișmigiu & Comp alături de Bună dimineața, băieți! - două romane de excepție

     Grigore Băjenaru, reprezintă autorul celor mai savuroase întâmplări relatate negru pe alb, cele mai frumoase amintiri pe care le-am întâlnit în cărți, până acum, din partea unui român. De ce să mă mir, din moment ce experiența sa de viață este una senzațională relatată cu multă sinceritate în cele două romane?

         Cișmigiu & Comp nu e nici mai mult, nici mai puțin decât un jurnal de amintiri, un cuib de nostalgie și poante, despre tinerii liceeni ai perioadei imediat următoare de după Primul Război Mondial, o generație politicoasă, ambițioasă, entuziastă, dar mai ales, amuzantă. Dacă cineva ar fi crezut că pe vremuri nu era caterincă la ore, a crezut prost!

     Interesant a fost să aflu, cât de mult semănăm noi, liceenii de astăzi, cu cei de atunci, cu toate că în curând vom vorbi de o diferență de aproape 100 de ani. Chiul, fete drăguțe la tot pasul, mintea împrăștiată brambura și nota trei din abundență; mari diferențe, nu sunt, poate că noi nu ne plimbăm prin Cișmigiu ci prin cele mai al naibii cafenele, nu mai apelăm la vestitul „pe jos”, ci de la Transurb în sus (depinde ce ne este mai accesibil) și, nu mai menționez lista serioasă de gadgeturi. Ideea este că esențialul a rămas la fel și, culmea, până și atunci găseau părinții nod în papură. La urma urmei, asta-i treaba de părinte, nu-i așa?

     În Bună dimineața, băieți! rolurile se schimbă. Astfel, Băjenaru se transformă din elev în profesor. E prezentată viața sa de când a terminat liceul până când a terminat cariera de profesor (orientându-se spre ceva diferit), bineînțeles, prin întâmplări memorabile. Băjenaru a fost lăzărist, adică elev al Liceului Gheorghe Lazăr (actual Colegiu Național Gheorghe Lazăr). Fiind aproape de parcul Cișmigiu, a devenit un simbol pentru perioada adoleșcentină, mai ales că parcul reprezenta locul lor de evadare după ore sau în orele de chiulangeală.

     Fiind vorba de un liceu de prestigiu, Grigore a întâlnit o serie de personalități de marcă în timpul vieții sale: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Iacob Negruzzi, George Enescu și mulți alții, aflați în rândul profesorilor de liceu sau universitate, cunoscuți prin intermediul altor oameni de cultură și diferite căi.

     Și totuși, cu toate că a avut tatăl în învățământ și a avut parte de atâția și atâția oameni de cultură în jurul său, Grigore dă dovadă de o adevărată personalitate cu o educație aleasă și mai ales abilitatea de a-și folosi cu iscusință temperamentul. Nu doar o dată s-a salvat datorită umorului său, ce nu a deranjat pe nimeni, ci dimpotrivă, i-a subliniat gândurile. În clasa a VIII-a a ciclului superior (adică a XII-a acum) a devenit celebru în liceu deoarece a imitat - cu talent, după cum a recunoscut și directorul Barbă - profesorii săi, rând pe rând. 

     Mi-ar plăcea și mie, la rândul meu, să scriu un roman în genul celor scrise de Băjenaru, poate chiar cu o continuare anume. Nostalgia trecutului, la urma urmei, trebuie conservată și desfăcută cu atenție, de fiecare dată când simțim mai intens că timpul ne scapă de sub picioare. Cam asta consider eu că a vrut și autorul să facă, mai ales după felul în care le-a structurat: prezent, pășind prin locurile ce le adora odinioară, trecut, aducându-și aminte, treptat, cele întâmplate și, din nou, prezent, dar peste ceva timp, cât e necesar să meditezi asupra memoriilor tale.

1984 - O mie nouă sute optzeci și patru - George Orwell

     FRATELE CEL MARE STĂ CU OCHII PE TINE


    1984, dacă nu este o profeție ce avertizează în mod clar omenirea despre ascendența brutală a pericolului societății, respectiv autoritatea sistemului politic, atunci, în mod sigur, reprezintă apogeul totalitarismului ce putea fi expus foarte ușor și în anul 1949 (anul în care a fost scris romanul) și în 1984, cât și în zilele noastre.

    Pornind de la răsturnarea valorilor logice, dar și morale, diminuând realitatea și cunoștințele pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri, asuprind nevoile fiziologice individuale, atât actul sexual cât și gândirea cognitivă liberă, Fratele cel Mare - Partidul - domină întreaga existență a individului, într-o colectivitatea morbidă, controlând mintea, sufletul și trupul său. Cei ce se opun, n-au altă alternativă decât să se lase pe mâinile Poliției Gândirii și să fie bătuți, umiliți, supuși celor mai oribile temeri ale lor, schimbând astfel percepția individului despre el însuși, lăsându-l gol în totalitate, doar ca să fie umplut de realitatea impusă de sistemul politic. Altfel spus, Poliția Gândirii nu face decât să-i spele pe creier.

RĂZBOIUL ESTE PACE
LIBERTATEA ESTE SCLAVIE

IGNORANȚA ESTE PUTERE

    Se explică foarte clar structura societății universală, structură ce a fost cu greu alterată, dar în final s-a ajuns la aceași stratificare. Societatea este împărțită în 3 straturi, în formă de piramidă: societatea de jos (predominantă), cea de mijloc și cea de sus (cea care domină). Exact așa a fost descrisă și societatea în romanul lui Orwell, fiecare categorie având un nume diferit. Astfel, prolii, fiind cei mai mulți, sunt cei mai inofensivi pentru că au un nivel intelectual scăzut și ei se mulțumesc cu strictul necesar. Deasupra lor, se află  Partidul Exterior, cel mai persecutat. Ramura aceasta a societății reprezintă riscul cel mai ridicat pentru Partidul Interior, cei care conduc, motivul fiind cel explicat de către Goldenstein, inamicul înverșunat al sistemului: în timp s-a efectuat o mișcare circulară a puterii, astfel, cei din mijloc au ajuns cei de sus, în timp ce puterea a luat locul celor din mijloc, poate celor de jos sau chiar au fost eliminați. Schimbarea a fost produsă prin lovituri de stat, războaie civile, insurecții, chiar revoluții. Fac o mică paranteză; în opinia mea (și poate a mai multora) în România nu au avut loc extrem de multe schimbări - decât în perioada sec. XIX-XX - deoarece nu a existat o clasă de mijloc stabilă. Tocmai în perioada menționată a apărut burghezia, reprezentată de o clasă intelectuală puternică.
     Revenind la roman. Partidul a învățat extrem de multe din trecut, prin urmare a luat măsurile necesare pentru a combate o răscoală din partea clasei de mijloc: cantitatea de alimente e reprezentată doar de strictul necesar (ca să vă dau un exemplu, rația de ciocolată pe zi era de doar 20 de grame), hainele, lamele de ras și alte obiecte de strict necesar erau extrem de rare. Tele-ecranele, un fel de camere video combinate cu un televizor și în același timp interactive erau peste tot. Individul nu numai că era urmărit pas cu pas, pe stradă, în cameră, în toaletă, dar putea să fie și mustrat, eventual sancționat de acesta.

     Pacea din universul orwellian este, în esență, o stare de război permanentă. Lumea este împărțită în trei mari țări, Estasia, Eurasia și Oceania. Dacă în 1915-1916 vorbeam despre luptele de tranșee, care nu se terminau niciodată, o monotonie continuă, Primul Război Mondial nimic altceva decât un război de uzură, atunci războiul dintre Eurasia, Estasia și Oceania ar fi un război de extremă uzură. Fiind atât de întinse, pe toată suprafața globului, nu e necesar pentru nici una din cele trei țări să-și extindă piața de desfacere. Mai mult, materiile prime de fabricație nu sunt atât de necesare, din moment ce doar producția militară este una ce cunoaște progrese, cea pentru civili fiind la un nivel extrem de scăzut. Deci, practic, războiul nu face decât să țină populațiile într-o permanentă stare de ... război, în consecință instalându-se frica, propaganda, până și controlul fizic și mental.

     O altă trăsătură a romanului este reprezentată de nouvorbă, un nou limbaj ce are ca scop înlăturarea masivă a unor cuvinte nefolositoare partidului și înlocuirea sau înrudirea în sens a altor cuvinte. De exemplu, cele trei ministere ale partidului (Ministerul Păcii, Ministerul Adevărului, Ministerul Iubirii și Ministerul Abundenței), în nouvorbă, sunt traduse ca Minipax, Minadev, miniiub, Minabund. După cum se poate sesiza, însăși denumirea ministerelor nu este decât un exercițiu pentru cetățeni, prin care să-și forțeze gândirea să nu realizeze paradoxul dintre scopul impus al ministerelor și adevărata lor activitate. Crimăgândit nu este altceva concentrarea unui amalgam de gânduri ce ar putea induce la contrazicerea individuală cu doctrina partidului, motiv pentru care Poliția Gândirii era necesară să intre în acțiune. Gândiți-vă doar de câte ori am săvârșit noi crimăgândit în viața noastră.

     Concluzia pe care o tragi în urma lecturii este că ...

     Și, în orice caz, dacă nu ai vreun frate mai mare care să te urmărească, atunci îți pui întrebarea: dar ce-ar fi dacă ar exista totuși un frate mai mare?

Sursa imaginilor: Wikipedia și Google Images

YouTube Superstars

      YouTube a devenit un brand internațional într-un timp extrem de scurt. Succesul website-ului nu se datorează doar structurii sale, spațiu gazdă pentru filme încărcate de ori și cine, gratis, ci, în mod evident, datorită promovării acestui concept.
  
     Astfel, YouTube a ieșit de sub tutela internetului și a devenit autonom. Când vrem să învățăm ceva anume, să vedem știri sau, diferite activități, nu mai spunem: „caut pe internet”, ci „caut pe YouTube”.

     Canalul tău, al vostru, al nostru, al tuturor a preluat conceptul de televiziune și a fost adaptat pentru internet. A fost înlăturată ideea de „în direct”, fiindcă ar fi fost o idee irelevantă pentru toți consumatorii și a lăsat oamenii în voia lor să posteze tot ce au dorit, cel ce vizionează având control mult mai mare și mai eficient decât la televiziunea clasică: poate să dea mai departe filmulețul sau poate pune pauză. Poate ieși din film și să vadă altul. La o adică, nu există restricții.

     Stafful YouTube a sesizat că uploaderii sunt de diferite tipuri: unii care într-adevăr vor să ofere ceva ce merită vizualizat pe internet, categorie de oameni care a fost promovată prin diferite metode - lucru care a dus la succesul brandului -, însă mai este o categorie, cea a oamenilor care se află pe YouTube doar de dragul de a se afla, pentru că așa este trendul. Atitudinea staffului a fost tolerantă față de aceștia, chiar libertatea de exprimare și utilizare a consumatorului împiedicându-i pe snobi să-și întindă plasa în marele canal online. Și, bineînțeles, pe lângă cele două categorii ar fi cea mai populară, cea a oamenilor care pur și simplu vizualizează filmulețele.

    Vreau să mă axez pe aceste superstaruri ale YouTube-ului, persoane simple care, prin intermediul unei camere video simplă - uneori rudimentară -, creativității lor și a unor aptitudini ce s-au dovedit a fi talente, au reușit să devină persoane extrem de populare și chiar să câștige bani din activitatea lor.

     Sistemul de câștig pe YouTube este foarte simplu: se vinde publicitate. Automat, filmele care au multe vizualizări și sunt virale, după cum se spune în engleză, mențin o legătură puternică între clienți și publicitate, fiind vorba de sume foarte mari, dacă punem cap la cap toate filmele, reclamele și profitul ieșit. Pentru a încuraja vedetele lor, cei de la YouTube le oferă o parte din banii câștigați. Am făcut o mică - la propriu mică - investigație pe Google și momentan nu am descoperit cam despre câți bani ar fi vorba sau ce procent, dar voi da un update în cazul în care voi afla ceva.

     Vreau să prezint câteva persoane ce s-au popularizat pe YouTube, și-au creat propriul brand, în alt brand și care merită vizualizați. De reținut că nu vreau să se înțeleagă faptul că ei sunt singurii care merită, dimpotrivă, știu că sunt foarte multe filme și persoane care merită urmărite, însă cele pe care le voi menționa mai jos sunt cele care mi-au atras atenția cel mai mult până acum, oferind ceva inedit pentru toți.


     Primul despre care am să vorbesc este Ray William Johnson. Respectabil cetățean al Statelor Unite ale Americii, dotat cu un umor deosebit și abilități oratorice, și-a investit abilitățile în videologing pe internet. Filmulețele sale de pe YouTube, în secțiunea vblog sunt cu referire la viața sa. În paralel, mai are un proiect, mult mai popular, pe care l-a intitulat Egual's Three (=3, după cum se observă simbolul în colțul din dreapta, sus, a fotografiei de pe contul său de Facebook).
     Egual's Three este o comedie de zile mari, cu câte unul sau două episoade pe săptămână, de aproximativ 4-5 minute. Primește diferite video-uri deja vizualizate și destul de cunoscute de pe internet (în general amuzante și dacă nu sunt, în mod sigur le face el) pe care le comentează, condimentând astfel comedia. Show-ul său seamănă extrem de mult cu o emisiune de comedie televizată, având propriile sale melodii, logo-uri, efecte speciale video, audio cât și pentru imagini. Activitatea sa a început undeva prin vara lui 2009, cu Eguals Three și, popularizându-se, a încheiat o înțelegere cu YouTube. Popularitatea sa i-a permis să-și transforme numele în brand și astfel, îl găsim la fel de popular și pe Facebook, Twitter sau alte rețele de socializare. Mai mult, tricouri personaliate cu activitatea sa și chiar cu el sunt disponibile pentru vânzare.

Contul său de YouTube
Îl găsim, de asemenea, și pe Twitter
Și, desigur, Facebook


     Nu, nu e vorba de vreun cocalar de pe Dorobanți, ci de FPS Russia. Mai bine zis, Dmitri. Un american - cred eu - de origine rusă, cu o pasiune imensă pentru jocurile video de tipul shooter (chiar el a menționat în filmele sale jocuri precum: Call of Duty, Grand Theft Auto sau Halo) și cu un imens teren, Dmitri pune mâna pe cele mai diabolice arme și ... le testează. Nu pe oameni, ci pe postere, sticle, copaci și tot ceea ce-i trece lui prin cap. Nu știu câte probleme a avut cu autoritățile sau de unde face rost de toți banii când, până și el a spus, nu lucrează. În orice caz, filmele sale sunt extrem de interesante asta deoarece el încearcă armele în diferite situații și stârpește pofta multor fani de gaming cu referire la încercarea armamentului în viața reală, plus că, Dmitri, cu toate că pare un psihopat, știe când să atragă atenția asupra pericolului și, mai ales, să-l sublinieze. În orice caz, e un om comic, mai ales când poartă tricoul său roșu cu o seceră și un ciocan galben și scrie C.C.C.P. sub el. Din ce am observat are cont pe Facebook, însă nu se axează foarte mult pe el. Bineînțeles, contul de YouTube și contul de Twitter, pe care-l folosește regulat. Găsiți mai jos referințele:

TheFPS show pe Twitter
Canalul pe YouTube

     Următorul despre care am de gând să vorbesc este Kipkay. Vă dau direct contul său de YouTube, pentru că nu-l urmăresc decât de aici și consider că este suficient. Click

     O minte pragmatică, extrem de iscusită, Kipkay rezolvă anumite probleme pe care le întâlnim în viața noastră prin metode banale, după cum observăm în tutorialele sale, folosindu-se de câteva cunoștiințe de fizică și electronică. Mai mult, realizează diferite obiecte, în cele mai multe cazuri amuzante. De exemplu, datorită lui am aflat că prezervativul nu este doar cea mai accesibilă metodă anticoncepțională, ci și o praștie desăvârșită. Un prezervativ și un tub rămas în urma sulului de hârtie igienică și puteți să lansați orice obiect! (De dimensiuni potrivite, desigur). Tot el a realizat tutoriale pentru brichete cu lanternă ce aprind țigara cu lumina, camere video implementate în păpuși Barbie și tot felul de obiecte haioase. 

     Mai mult, țin minte că o dată menționase în descrierea unui film că a scris un manual mult mai detaliat cu referire la ghidușiile sale. Pentru a atrage și mai mult atenția, crează diferite concursuri cu subscriberăii săi, miza fiind un aparat construit de el.

     În final, am considerat că ar fi bine să păstrez pe cineva care e mai aproape de țara noastră. Mă refer la Creative Monkeys. Cred că din toți vorbitorii de limbă română și cei care au dat upload la filme în limba noastră, ei au avut cel mai mare succes pe YouTube.

     Creative Monkeys este un site ce găzduiește tutoriale pentru aplicațiile Adobe. Folosindu-se de creativitatea lor (că doar asta spune și numele!), proprietarii au creat un mic serial animat, numit Robotzi, ce-i are ca personaje principale pe F.O.C.A. și Mo. Nu cred că e necesar să-i prezint mai mult decât atât, în mod sigur ambele națiuni ce vorbesc limba română îi cunosc. 

     Serialul consta într-un episod săptămânal, de 3 minute aproximativ, ce era uploadat atât pe YouTube, cât și pe site-ul lor. Comedie pentru toată familia, în scurt timp oamenii au căpătat milioane de views și succesul lor a fost acaparat încă de la primul filmuleț postat, având glume ce au fost duse la extrem în viața cotidiană. 

     Însă un lucru i-a deranjat pe creatorii serialului, după cum au și declarat în diferite rânduri, anume hoția. Și, pe bună dreptate, nimănui nu-i convine să îi fie furată munca. Filmele create de ei erau preluate de alți utilizatori și reuploadate. Mai rău, unii dintre uploadări băgau un episod aleatoriu și-l denumeau ep. 7 de exemplu, care urma să fie lansat peste o săptămână. Asta, practic, a demonstrat nivelul de educație și mai ales de inteligență, pentru a greu de zis câta oară, a românilor. 

     Robotzii și canalul lor au ocupat timp de câteva zile, dacă nu săptămâni, locul 16 ca cel mai vizualizat canal de pe YouTube, ceea ce însemna o adevărată afacere iutubească. În mod evident asta reprezenta încă un motiv de nemulțumire pentru creatori, pentru că view-urile care le luau hoții ar fi trebuit să le revină lor și, în mod sigur, i-ar fi ajutat să aibă un loc mai bun, mai multă publicitate vândută și mai mulți bani în portofel, mai ales că ei n-au cerut nici un ban, nici un efort fanilor, decât să-i privească.

     Într-o joi, când cele două națiuni periculoase se frustrau prin comentarii pe canalul lor că nu mai apare naibii noul episod din Robotzi și tre' să se care la culcare, au lăsat un mesaj prin care au spus că s-au săturat să încheie tot felul de înțelegeri cu YouTube în ceea ce privește legea copyright-ului, ca să-i sancționeze pe hoți și că, prin urmare, se întorc acasă, pe site-ul lor (adică aici) și vor continua să-și pună acolo filmulețele. O decizie cât se poate de corectă, mai ales că ar putea vinde și ei, prin site-ul lor publicitate. Nu știu dacă s-a făcut o diferență de profit sau de publicitate, dar știți cum e treaba: ai succes, dar succesul vine și pleacă. Probabil și-au dat seama că nu vor mai avea episoade atât de bune și decât să se oftice toți bosumflații brusc că de ce nu mai râd atât de mult la episoadele lor, mai bine se retrag un pic (adică nu mai rămân pe YouTube să primească toată popularitatea din lume) și stau la ei acasă, unde lumea-i poate urmări ca înainte, dar succesul totuși să fie limitat și, prin urmare, o atitudine din partea publicului constantă. 

     Și într-adevăr, primele episoade au făcut într-adevăr furori, pe urmă nu s-a mai constatat un amuzament pe aceași măsură, dar e un lucru normal, asta mai ales după isteria pe care au făcut-o cu toții, poate și eu, cu toate că nu mă consider unul din acei oameni. În orice caz, urmăresc Robotzii în continuare!

     Și cam atât am avut de zis prin micul meu articol care, defapt, e o microsinteză diminuată de 30 de ori, ce are ca temă YouTube. Consider că ar fi timpul - asta dacă nu cumva a venit deja - să fie lansată o analiză a specialiștilor în branding, advertising și marketing cu referire la YouTube și succesul lor și, de ce nu, să se publice cărți pe tema aceasta. Totuși trăiesc în România și nu am acaparat atâtea surse de informații pe cât mi-aș dori, dar e foarte posibil ca în afară să se fi pus deja în aplicare ideea de mai sus. În mod sigur YouTube, Google, internetul au revoluționat modul de a face afaceri și au încurajat creativitatea și pragmatismul fiecărui individ și, mai ales, a sporit enorm divertismentul nostru, al tuturor.