Se afișează postările cu eticheta literara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literara. Afișați toate postările

1 noiembrie 2011

Chestii de scriitor

     În ultima perioadă m-am gândit din ce în ce mai mult la spațiul online pentru literatură. La cenaclu am avut discuții (încă din primăvară-vară, de când a fost interviul de la RTV) să ne axăm mai mult pe spațiul online, decât să consumăm hârtie.
     Nu-s mare „boss” în ale scrierii, mai ales că nu mă omor cu publicatul. Însă m-am gândit că ar fi timpul să fac ceva în privința asta, așa că am început să urc câte-un text, câte două, de am ajuns la trei pe Scribd. Știu, este incomod să citești pe net, dar cine nu a făcut-o de nevoie pentru școală? Dacă merge de nevoie, se poate și de plăcere! :D
     Este vorba despre trei texte, după cum am zis. Tema este relativ aceași, dar nu cred că vă veți plictisi să le citiți. În același timp pretind să fiți persoane tolerante cu părerile altora, deoarece sunt sigur că mulți oameni pot trata ca pe o insultă ceea ce am scris eu, pe când lucrul acesta este departe de adevăr.
     Primul text este Dumnezeu m-a dat în judecată. A stat acolo de mult timp, săracul. A fost citit puțintel, dar mai mult prin revista Avangarda Literară, numărul 1 (găsiți format online aici). Al doilea este Birocrația Divinității și al treilea Geneza umană. Nu-mi place să vorbesc despre ele, îmi place în schimb să fie citite. Toate seamănă între ele, adevărat, asta pentru că am vrut să fie înrudite. Chiar și așa, părerea mea este că nu va fi plictisitor pentru nimeni să le citească pe toate.
      Le găsiți la următoarele link-uri:
Dumnezeu m-a dat în judecată
Birocrația Divinității
Geneza - Esența umană
     Cam asta-i șmecheria. În mod evident, când mai scriu ceva și vreau să arăt lumii, tot Scribd folosesc, blogul sau revista Avangarda Literară. Că veni vorba, lucrăm la al doilea număr! Merge treaba ca uns, n-avem stare și abia așteptăm s-o lansăm, zicem noi, luna aceasta. Același Mircea, același aberant, aceleași probleme!

10 mai 2011

Lansarea revistei „Avangarda Literară”



     Într-un final triumfător, revista va face ochi. Este vorba despre „Avangarda Literară”, proiect susținut de Cenaclul Literar Cerul, în cadrul Casei de Cultură a Studenților, prin coordonarea lui Florin Chiriac.
     Care-i scopul? În primul rând promovarea abilităților literare și îmbunătățirea lor, pentru a le transforma în talente. În al doilea rând exprimare liberă, la urma urmei arta are un mesaj de transmis; mesajul nostru, printre altele este că trebuie să ne întoarcem la artă, să apreciem mai mult frumosul și să încurajăm lucrurile constructive. Proiectul nostru nu e nimic altceva decât o aducere aminte a faptului că mai există și alte interese în această țară minunată - dar, de rușine, nu recunoaștem asta - decât tabloide, vicii și preocupări materiale.

     Lansarea va avea loc la ora 17:00, ca în jurul orei 19:00 să avem un concert. Astfel avem parte de un cadru oficial, însă nu uităm că suntem tineri, că ne adresăm tinerilor și că ne plac activitățile tinerești. Așadar - și prin urmare - vă așteptăm, cu mic cu mare, vineri, 13 mai la lansare!