Cișmigiu & Comp alături de Bună dimineața, băieți! - două romane de excepție

     Grigore Băjenaru, reprezintă autorul celor mai savuroase întâmplări relatate negru pe alb, cele mai frumoase amintiri pe care le-am întâlnit în cărți, până acum, din partea unui român. De ce să mă mir, din moment ce experiența sa de viață este una senzațională relatată cu multă sinceritate în cele două romane?

         Cișmigiu & Comp nu e nici mai mult, nici mai puțin decât un jurnal de amintiri, un cuib de nostalgie și poante, despre tinerii liceeni ai perioadei imediat următoare de după Primul Război Mondial, o generație politicoasă, ambițioasă, entuziastă, dar mai ales, amuzantă. Dacă cineva ar fi crezut că pe vremuri nu era caterincă la ore, a crezut prost!

     Interesant a fost să aflu, cât de mult semănăm noi, liceenii de astăzi, cu cei de atunci, cu toate că în curând vom vorbi de o diferență de aproape 100 de ani. Chiul, fete drăguțe la tot pasul, mintea împrăștiată brambura și nota trei din abundență; mari diferențe, nu sunt, poate că noi nu ne plimbăm prin Cișmigiu ci prin cele mai al naibii cafenele, nu mai apelăm la vestitul „pe jos”, ci de la Transurb în sus (depinde ce ne este mai accesibil) și, nu mai menționez lista serioasă de gadgeturi. Ideea este că esențialul a rămas la fel și, culmea, până și atunci găseau părinții nod în papură. La urma urmei, asta-i treaba de părinte, nu-i așa?

     În Bună dimineața, băieți! rolurile se schimbă. Astfel, Băjenaru se transformă din elev în profesor. E prezentată viața sa de când a terminat liceul până când a terminat cariera de profesor (orientându-se spre ceva diferit), bineînțeles, prin întâmplări memorabile. Băjenaru a fost lăzărist, adică elev al Liceului Gheorghe Lazăr (actual Colegiu Național Gheorghe Lazăr). Fiind aproape de parcul Cișmigiu, a devenit un simbol pentru perioada adoleșcentină, mai ales că parcul reprezenta locul lor de evadare după ore sau în orele de chiulangeală.

     Fiind vorba de un liceu de prestigiu, Grigore a întâlnit o serie de personalități de marcă în timpul vieții sale: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Iacob Negruzzi, George Enescu și mulți alții, aflați în rândul profesorilor de liceu sau universitate, cunoscuți prin intermediul altor oameni de cultură și diferite căi.

     Și totuși, cu toate că a avut tatăl în învățământ și a avut parte de atâția și atâția oameni de cultură în jurul său, Grigore dă dovadă de o adevărată personalitate cu o educație aleasă și mai ales abilitatea de a-și folosi cu iscusință temperamentul. Nu doar o dată s-a salvat datorită umorului său, ce nu a deranjat pe nimeni, ci dimpotrivă, i-a subliniat gândurile. În clasa a VIII-a a ciclului superior (adică a XII-a acum) a devenit celebru în liceu deoarece a imitat - cu talent, după cum a recunoscut și directorul Barbă - profesorii săi, rând pe rând. 

     Mi-ar plăcea și mie, la rândul meu, să scriu un roman în genul celor scrise de Băjenaru, poate chiar cu o continuare anume. Nostalgia trecutului, la urma urmei, trebuie conservată și desfăcută cu atenție, de fiecare dată când simțim mai intens că timpul ne scapă de sub picioare. Cam asta consider eu că a vrut și autorul să facă, mai ales după felul în care le-a structurat: prezent, pășind prin locurile ce le adora odinioară, trecut, aducându-și aminte, treptat, cele întâmplate și, din nou, prezent, dar peste ceva timp, cât e necesar să meditezi asupra memoriilor tale.

1984 - O mie nouă sute optzeci și patru - George Orwell

     FRATELE CEL MARE STĂ CU OCHII PE TINE


    1984, dacă nu este o profeție ce avertizează în mod clar omenirea despre ascendența brutală a pericolului societății, respectiv autoritatea sistemului politic, atunci, în mod sigur, reprezintă apogeul totalitarismului ce putea fi expus foarte ușor și în anul 1949 (anul în care a fost scris romanul) și în 1984, cât și în zilele noastre.

    Pornind de la răsturnarea valorilor logice, dar și morale, diminuând realitatea și cunoștințele pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri, asuprind nevoile fiziologice individuale, atât actul sexual cât și gândirea cognitivă liberă, Fratele cel Mare - Partidul - domină întreaga existență a individului, într-o colectivitatea morbidă, controlând mintea, sufletul și trupul său. Cei ce se opun, n-au altă alternativă decât să se lase pe mâinile Poliției Gândirii și să fie bătuți, umiliți, supuși celor mai oribile temeri ale lor, schimbând astfel percepția individului despre el însuși, lăsându-l gol în totalitate, doar ca să fie umplut de realitatea impusă de sistemul politic. Altfel spus, Poliția Gândirii nu face decât să-i spele pe creier.

RĂZBOIUL ESTE PACE
LIBERTATEA ESTE SCLAVIE

IGNORANȚA ESTE PUTERE

    Se explică foarte clar structura societății universală, structură ce a fost cu greu alterată, dar în final s-a ajuns la aceași stratificare. Societatea este împărțită în 3 straturi, în formă de piramidă: societatea de jos (predominantă), cea de mijloc și cea de sus (cea care domină). Exact așa a fost descrisă și societatea în romanul lui Orwell, fiecare categorie având un nume diferit. Astfel, prolii, fiind cei mai mulți, sunt cei mai inofensivi pentru că au un nivel intelectual scăzut și ei se mulțumesc cu strictul necesar. Deasupra lor, se află  Partidul Exterior, cel mai persecutat. Ramura aceasta a societății reprezintă riscul cel mai ridicat pentru Partidul Interior, cei care conduc, motivul fiind cel explicat de către Goldenstein, inamicul înverșunat al sistemului: în timp s-a efectuat o mișcare circulară a puterii, astfel, cei din mijloc au ajuns cei de sus, în timp ce puterea a luat locul celor din mijloc, poate celor de jos sau chiar au fost eliminați. Schimbarea a fost produsă prin lovituri de stat, războaie civile, insurecții, chiar revoluții. Fac o mică paranteză; în opinia mea (și poate a mai multora) în România nu au avut loc extrem de multe schimbări - decât în perioada sec. XIX-XX - deoarece nu a existat o clasă de mijloc stabilă. Tocmai în perioada menționată a apărut burghezia, reprezentată de o clasă intelectuală puternică.
     Revenind la roman. Partidul a învățat extrem de multe din trecut, prin urmare a luat măsurile necesare pentru a combate o răscoală din partea clasei de mijloc: cantitatea de alimente e reprezentată doar de strictul necesar (ca să vă dau un exemplu, rația de ciocolată pe zi era de doar 20 de grame), hainele, lamele de ras și alte obiecte de strict necesar erau extrem de rare. Tele-ecranele, un fel de camere video combinate cu un televizor și în același timp interactive erau peste tot. Individul nu numai că era urmărit pas cu pas, pe stradă, în cameră, în toaletă, dar putea să fie și mustrat, eventual sancționat de acesta.

     Pacea din universul orwellian este, în esență, o stare de război permanentă. Lumea este împărțită în trei mari țări, Estasia, Eurasia și Oceania. Dacă în 1915-1916 vorbeam despre luptele de tranșee, care nu se terminau niciodată, o monotonie continuă, Primul Război Mondial nimic altceva decât un război de uzură, atunci războiul dintre Eurasia, Estasia și Oceania ar fi un război de extremă uzură. Fiind atât de întinse, pe toată suprafața globului, nu e necesar pentru nici una din cele trei țări să-și extindă piața de desfacere. Mai mult, materiile prime de fabricație nu sunt atât de necesare, din moment ce doar producția militară este una ce cunoaște progrese, cea pentru civili fiind la un nivel extrem de scăzut. Deci, practic, războiul nu face decât să țină populațiile într-o permanentă stare de ... război, în consecință instalându-se frica, propaganda, până și controlul fizic și mental.

     O altă trăsătură a romanului este reprezentată de nouvorbă, un nou limbaj ce are ca scop înlăturarea masivă a unor cuvinte nefolositoare partidului și înlocuirea sau înrudirea în sens a altor cuvinte. De exemplu, cele trei ministere ale partidului (Ministerul Păcii, Ministerul Adevărului, Ministerul Iubirii și Ministerul Abundenței), în nouvorbă, sunt traduse ca Minipax, Minadev, miniiub, Minabund. După cum se poate sesiza, însăși denumirea ministerelor nu este decât un exercițiu pentru cetățeni, prin care să-și forțeze gândirea să nu realizeze paradoxul dintre scopul impus al ministerelor și adevărata lor activitate. Crimăgândit nu este altceva concentrarea unui amalgam de gânduri ce ar putea induce la contrazicerea individuală cu doctrina partidului, motiv pentru care Poliția Gândirii era necesară să intre în acțiune. Gândiți-vă doar de câte ori am săvârșit noi crimăgândit în viața noastră.

     Concluzia pe care o tragi în urma lecturii este că ...

     Și, în orice caz, dacă nu ai vreun frate mai mare care să te urmărească, atunci îți pui întrebarea: dar ce-ar fi dacă ar exista totuși un frate mai mare?

Sursa imaginilor: Wikipedia și Google Images

YouTube Superstars

      YouTube a devenit un brand internațional într-un timp extrem de scurt. Succesul website-ului nu se datorează doar structurii sale, spațiu gazdă pentru filme încărcate de ori și cine, gratis, ci, în mod evident, datorită promovării acestui concept.
  
     Astfel, YouTube a ieșit de sub tutela internetului și a devenit autonom. Când vrem să învățăm ceva anume, să vedem știri sau, diferite activități, nu mai spunem: „caut pe internet”, ci „caut pe YouTube”.

     Canalul tău, al vostru, al nostru, al tuturor a preluat conceptul de televiziune și a fost adaptat pentru internet. A fost înlăturată ideea de „în direct”, fiindcă ar fi fost o idee irelevantă pentru toți consumatorii și a lăsat oamenii în voia lor să posteze tot ce au dorit, cel ce vizionează având control mult mai mare și mai eficient decât la televiziunea clasică: poate să dea mai departe filmulețul sau poate pune pauză. Poate ieși din film și să vadă altul. La o adică, nu există restricții.

     Stafful YouTube a sesizat că uploaderii sunt de diferite tipuri: unii care într-adevăr vor să ofere ceva ce merită vizualizat pe internet, categorie de oameni care a fost promovată prin diferite metode - lucru care a dus la succesul brandului -, însă mai este o categorie, cea a oamenilor care se află pe YouTube doar de dragul de a se afla, pentru că așa este trendul. Atitudinea staffului a fost tolerantă față de aceștia, chiar libertatea de exprimare și utilizare a consumatorului împiedicându-i pe snobi să-și întindă plasa în marele canal online. Și, bineînțeles, pe lângă cele două categorii ar fi cea mai populară, cea a oamenilor care pur și simplu vizualizează filmulețele.

    Vreau să mă axez pe aceste superstaruri ale YouTube-ului, persoane simple care, prin intermediul unei camere video simplă - uneori rudimentară -, creativității lor și a unor aptitudini ce s-au dovedit a fi talente, au reușit să devină persoane extrem de populare și chiar să câștige bani din activitatea lor.

     Sistemul de câștig pe YouTube este foarte simplu: se vinde publicitate. Automat, filmele care au multe vizualizări și sunt virale, după cum se spune în engleză, mențin o legătură puternică între clienți și publicitate, fiind vorba de sume foarte mari, dacă punem cap la cap toate filmele, reclamele și profitul ieșit. Pentru a încuraja vedetele lor, cei de la YouTube le oferă o parte din banii câștigați. Am făcut o mică - la propriu mică - investigație pe Google și momentan nu am descoperit cam despre câți bani ar fi vorba sau ce procent, dar voi da un update în cazul în care voi afla ceva.

     Vreau să prezint câteva persoane ce s-au popularizat pe YouTube, și-au creat propriul brand, în alt brand și care merită vizualizați. De reținut că nu vreau să se înțeleagă faptul că ei sunt singurii care merită, dimpotrivă, știu că sunt foarte multe filme și persoane care merită urmărite, însă cele pe care le voi menționa mai jos sunt cele care mi-au atras atenția cel mai mult până acum, oferind ceva inedit pentru toți.


     Primul despre care am să vorbesc este Ray William Johnson. Respectabil cetățean al Statelor Unite ale Americii, dotat cu un umor deosebit și abilități oratorice, și-a investit abilitățile în videologing pe internet. Filmulețele sale de pe YouTube, în secțiunea vblog sunt cu referire la viața sa. În paralel, mai are un proiect, mult mai popular, pe care l-a intitulat Egual's Three (=3, după cum se observă simbolul în colțul din dreapta, sus, a fotografiei de pe contul său de Facebook).
     Egual's Three este o comedie de zile mari, cu câte unul sau două episoade pe săptămână, de aproximativ 4-5 minute. Primește diferite video-uri deja vizualizate și destul de cunoscute de pe internet (în general amuzante și dacă nu sunt, în mod sigur le face el) pe care le comentează, condimentând astfel comedia. Show-ul său seamănă extrem de mult cu o emisiune de comedie televizată, având propriile sale melodii, logo-uri, efecte speciale video, audio cât și pentru imagini. Activitatea sa a început undeva prin vara lui 2009, cu Eguals Three și, popularizându-se, a încheiat o înțelegere cu YouTube. Popularitatea sa i-a permis să-și transforme numele în brand și astfel, îl găsim la fel de popular și pe Facebook, Twitter sau alte rețele de socializare. Mai mult, tricouri personaliate cu activitatea sa și chiar cu el sunt disponibile pentru vânzare.

Contul său de YouTube
Îl găsim, de asemenea, și pe Twitter
Și, desigur, Facebook


     Nu, nu e vorba de vreun cocalar de pe Dorobanți, ci de FPS Russia. Mai bine zis, Dmitri. Un american - cred eu - de origine rusă, cu o pasiune imensă pentru jocurile video de tipul shooter (chiar el a menționat în filmele sale jocuri precum: Call of Duty, Grand Theft Auto sau Halo) și cu un imens teren, Dmitri pune mâna pe cele mai diabolice arme și ... le testează. Nu pe oameni, ci pe postere, sticle, copaci și tot ceea ce-i trece lui prin cap. Nu știu câte probleme a avut cu autoritățile sau de unde face rost de toți banii când, până și el a spus, nu lucrează. În orice caz, filmele sale sunt extrem de interesante asta deoarece el încearcă armele în diferite situații și stârpește pofta multor fani de gaming cu referire la încercarea armamentului în viața reală, plus că, Dmitri, cu toate că pare un psihopat, știe când să atragă atenția asupra pericolului și, mai ales, să-l sublinieze. În orice caz, e un om comic, mai ales când poartă tricoul său roșu cu o seceră și un ciocan galben și scrie C.C.C.P. sub el. Din ce am observat are cont pe Facebook, însă nu se axează foarte mult pe el. Bineînțeles, contul de YouTube și contul de Twitter, pe care-l folosește regulat. Găsiți mai jos referințele:

TheFPS show pe Twitter
Canalul pe YouTube

     Următorul despre care am de gând să vorbesc este Kipkay. Vă dau direct contul său de YouTube, pentru că nu-l urmăresc decât de aici și consider că este suficient. Click

     O minte pragmatică, extrem de iscusită, Kipkay rezolvă anumite probleme pe care le întâlnim în viața noastră prin metode banale, după cum observăm în tutorialele sale, folosindu-se de câteva cunoștiințe de fizică și electronică. Mai mult, realizează diferite obiecte, în cele mai multe cazuri amuzante. De exemplu, datorită lui am aflat că prezervativul nu este doar cea mai accesibilă metodă anticoncepțională, ci și o praștie desăvârșită. Un prezervativ și un tub rămas în urma sulului de hârtie igienică și puteți să lansați orice obiect! (De dimensiuni potrivite, desigur). Tot el a realizat tutoriale pentru brichete cu lanternă ce aprind țigara cu lumina, camere video implementate în păpuși Barbie și tot felul de obiecte haioase. 

     Mai mult, țin minte că o dată menționase în descrierea unui film că a scris un manual mult mai detaliat cu referire la ghidușiile sale. Pentru a atrage și mai mult atenția, crează diferite concursuri cu subscriberăii săi, miza fiind un aparat construit de el.

     În final, am considerat că ar fi bine să păstrez pe cineva care e mai aproape de țara noastră. Mă refer la Creative Monkeys. Cred că din toți vorbitorii de limbă română și cei care au dat upload la filme în limba noastră, ei au avut cel mai mare succes pe YouTube.

     Creative Monkeys este un site ce găzduiește tutoriale pentru aplicațiile Adobe. Folosindu-se de creativitatea lor (că doar asta spune și numele!), proprietarii au creat un mic serial animat, numit Robotzi, ce-i are ca personaje principale pe F.O.C.A. și Mo. Nu cred că e necesar să-i prezint mai mult decât atât, în mod sigur ambele națiuni ce vorbesc limba română îi cunosc. 

     Serialul consta într-un episod săptămânal, de 3 minute aproximativ, ce era uploadat atât pe YouTube, cât și pe site-ul lor. Comedie pentru toată familia, în scurt timp oamenii au căpătat milioane de views și succesul lor a fost acaparat încă de la primul filmuleț postat, având glume ce au fost duse la extrem în viața cotidiană. 

     Însă un lucru i-a deranjat pe creatorii serialului, după cum au și declarat în diferite rânduri, anume hoția. Și, pe bună dreptate, nimănui nu-i convine să îi fie furată munca. Filmele create de ei erau preluate de alți utilizatori și reuploadate. Mai rău, unii dintre uploadări băgau un episod aleatoriu și-l denumeau ep. 7 de exemplu, care urma să fie lansat peste o săptămână. Asta, practic, a demonstrat nivelul de educație și mai ales de inteligență, pentru a greu de zis câta oară, a românilor. 

     Robotzii și canalul lor au ocupat timp de câteva zile, dacă nu săptămâni, locul 16 ca cel mai vizualizat canal de pe YouTube, ceea ce însemna o adevărată afacere iutubească. În mod evident asta reprezenta încă un motiv de nemulțumire pentru creatori, pentru că view-urile care le luau hoții ar fi trebuit să le revină lor și, în mod sigur, i-ar fi ajutat să aibă un loc mai bun, mai multă publicitate vândută și mai mulți bani în portofel, mai ales că ei n-au cerut nici un ban, nici un efort fanilor, decât să-i privească.

     Într-o joi, când cele două națiuni periculoase se frustrau prin comentarii pe canalul lor că nu mai apare naibii noul episod din Robotzi și tre' să se care la culcare, au lăsat un mesaj prin care au spus că s-au săturat să încheie tot felul de înțelegeri cu YouTube în ceea ce privește legea copyright-ului, ca să-i sancționeze pe hoți și că, prin urmare, se întorc acasă, pe site-ul lor (adică aici) și vor continua să-și pună acolo filmulețele. O decizie cât se poate de corectă, mai ales că ar putea vinde și ei, prin site-ul lor publicitate. Nu știu dacă s-a făcut o diferență de profit sau de publicitate, dar știți cum e treaba: ai succes, dar succesul vine și pleacă. Probabil și-au dat seama că nu vor mai avea episoade atât de bune și decât să se oftice toți bosumflații brusc că de ce nu mai râd atât de mult la episoadele lor, mai bine se retrag un pic (adică nu mai rămân pe YouTube să primească toată popularitatea din lume) și stau la ei acasă, unde lumea-i poate urmări ca înainte, dar succesul totuși să fie limitat și, prin urmare, o atitudine din partea publicului constantă. 

     Și într-adevăr, primele episoade au făcut într-adevăr furori, pe urmă nu s-a mai constatat un amuzament pe aceași măsură, dar e un lucru normal, asta mai ales după isteria pe care au făcut-o cu toții, poate și eu, cu toate că nu mă consider unul din acei oameni. În orice caz, urmăresc Robotzii în continuare!

     Și cam atât am avut de zis prin micul meu articol care, defapt, e o microsinteză diminuată de 30 de ori, ce are ca temă YouTube. Consider că ar fi timpul - asta dacă nu cumva a venit deja - să fie lansată o analiză a specialiștilor în branding, advertising și marketing cu referire la YouTube și succesul lor și, de ce nu, să se publice cărți pe tema aceasta. Totuși trăiesc în România și nu am acaparat atâtea surse de informații pe cât mi-aș dori, dar e foarte posibil ca în afară să se fi pus deja în aplicare ideea de mai sus. În mod sigur YouTube, Google, internetul au revoluționat modul de a face afaceri și au încurajat creativitatea și pragmatismul fiecărui individ și, mai ales, a sporit enorm divertismentul nostru, al tuturor.

Câte gadget-uri poate duce buzunarul tău?

De la micuțul ceas din dormitoru nostru până la cele mai performante telefoane mobile, de la cubulețul cu 6 fețe colorate ce-l sucim cu toții pentru a –i readuce culorile standard, până la cele mai răcnet console de jocuri video. Toate se numesc într-un singur fel: gadget-uri.

                Când vorbim despre gadgeturi, vorbim despre obiecte tehnologice de dimensiuni mici – portabile -, care ne fură ochiul, dar fără un scop bine definit. În ziua de astăzi nu se mai fabrică telefoane mobile ce îndeplinesc doar funcția de telefonie și nici GPS dotat doar cu o hartă ce ne arată traseul pe care dorim să-l urmăm. Sunt diferite funcții în plus (music player, cameră foto-video, suport software pentru diferite aplicații, funcții de personalizare, șamd.)

                În mod sigur gadgeturile au evoluat, mai ales în ultimii patru ani. Inițial, când vorbeam despre gadget-uri ne gândeam la anumite jucării practice, nu   neapărat electronice. Pe urmă am inclus și casetofoanele portabile (Walkman, CD-Player, iPod, Mp3 player pe rând), telefoane mobile (de la cele de tip cărămidă, până la adevărate multifuncționale) și chiar calculatoare portabile (laptop-ul, fiind într-adevăr cel mai apropiat de un calculator, însă mai avem și notebook-urile, tablete, etc.)

                Scopul acestor gadget-uri nu este de a fi neapărat ceva inovativ în tehnologie, ci atractiv, care să îndeplinească cât mai multe și cât mai bine funcții. Astfel, omul să fie mai comod cu un singur telefon în buzunar, prin intermediul căruia să asculte muzică, să navigheze pe internet și să fotografieze la nevoie, în loc de a avea câte un obiect desemnat pentru fiecare activitate. Cele mai populare gadgeturi la noi în țară sunt de tipul telefoanelor mobile. Acestea pot fi cu touchscreen, tastatură qwerty, tastatură numerică, ori cu clăpiță. Unele din cele mai populare mărci de telefoane mobile sunt: Apple, pentru telefoanele mobile iPhone, Nokia, cu telefoanele ce poartă același nume, HTC, BlackBerry, Sony Ericsson, șamd.

                Tehnologia din ziua de astăzi este din ce în ce mai înfloritoare, pe zi ce trece, prin urmare la fel sunt și acestea. Se spune că, dacă astăzi ți-ai cumpărat un gadget, peste nouă luni el este învechit. Nu e vorba de cum îl tratezi, nici de modă, ci de potențialul său. În ziua de astăzi avem telefoane mobile ce pot intra pe internet, pot rula aplicații de la haioase la utile, uneori chiar viitale pentru supraviețuire (cazuri de oameni care au trimis mesaj pe Twitter de ajutor, pentru că nu aveau cum să apeleze la urgențe), rula filme șamd. Visele producătorilor sunt mari. În prezent se axează pe tehnologia 3D. Japonezii de la Nintendo vor să lanseze în viitorul apropiat consola portabilă Nintendo 3DS prin care vom vedea imagini tridimensionale, fără a avea nevoie de ochelari.

                Cu toate că această tehnologie se îmbunătățește mai mult în ideea de trend, decât utilitate, există totuși și probleme. Din ce în ce mai multe produse sunt slab fabricate, astfel se defectează ușor. Unora nu le rămâne decât să le repare, sau să revină la cele vechi.

Notă: am scris acest articol pentru un curs de jurnalism. De dragul blogului, am decis să-l pun și aici.
Sursă foto: http://orionwell.files.wordpress.com

Așa, ca de 4 martie

     Am găsit în urmă cu ceva vreme un joculeț destul de drăguț pentru bloggeri. Am zis că ar fi drăguț să-l joc și eu:

    Notează 5 evenimente, 5 aniversări, o moarte cu însemnătate și o sărbătoare pt. data zilei tale de naștere. Here we go:

    Evenimente: 

- 1152: Frederick I Barbarossa este ales rege al Germaniei.

- 1493: exploratorul Christopher Columb se întoarce în Lisabona, Portugalia, la bordul navei „Niña” în urma primei sale expediții din Noul Continent.


- 1789: intră în vigoare constituția SUA.


- 1966: The Beatles, într-un interviu publicat în „The Evening Standard”, John Lenon comentează: „acum suntem mai populari decât Iisus”, afirmație ce a creat controverse în SUA.


- 1977: se produce cel mai grav cutremur din România; peste 1.500 victime. 




    Aniversări:


- 1394: Henry Navigatorul (personalitate portugheză);


- 1678: Antonio Vivaldi (compozitor venețian);


- 1882: Nicolae Titulescu (diplomat și om politic român);


- 1951: Chris Rea (cântăreț de muzică blues din Anglia);


- 1963: Jason Newsted (fost basist al trupei Metallica);




    Deces:


- 1193: Salah al-Din (Saladin) - sultan al Egiptului;




    Sărbătoare:


- Sf. Mucenic Iulian (Calendarul Creștin-Ortodox);




    Dacă nu știți unde să căutați informațiile, atunci, intrați pe Wikipedia și scrieți ziua și luna în care v-ați născut. Aveți acolo o listă considerabilă. Recomand atât pagina în limba engleză, cât și cea în limba română. Mult noroc!

Lucian Bute, acum și în România!

  
sursă imagine: news20.ro

     Nu sunt sportiv, nu-s mare fan al sporturilor, dar ar fi imposibil ca vestea pe care o ciripesc să nu mă încânte, mai ales din cauză că, pentru mine sportul (ca divertisment) se împarte în următoarele categorii: fotbal, basket, box și Lucian Bute.

     N-am vrut să scot la iveală fudulismul meu în ceea ce înseamnă sport și în nici un caz nu vreau să insult pe cineva, dar în interiorul meu chiar există o astfel de ierarhizare. Asta pentru că, nu-mi place fotbalul, doar din când în când, la turnee finale (Cupa Mondială sau Cupa Europeană). Basketul nici atât, singura porție de basket pe care o am este în orele de sport de la liceu (asta dacă sunt prezent prin sală). Și alea uitându-mă la alții. De box ce să mai zic? Dar în mod sigur mă trezesc la 5 dimineața să-l văd pe Bute!

  
    Și țin minte cum, în trecutul nu de mult trecut căutam ca un derbedeu pe net un canal de televiziune străin, preferabil american, canadian, englezesc, orice, doar engleză să fie (dacă era nevoie, mă sacrificam și la unul în franceză) și-l lăsam deschis de la unșpe seara, până la 5 dimineața, când urma să se lupte Bute cu adversarii săi. Atunci, mă trezeam cu tata, puneam popcornul în cuptor, sucul în pahare și Hai Bute! În afara stresului care-l aveam atunci când căutam un canal tv, respectiv că, fix la pornire îmi apărea o căsuță care-mi cerea bani, totul era bine și frumos. Problema se rezolva prin Google. Undeva pe la pagina 10, dar ... se rezolva și asta era important!

     Acum va fi și mai bine: B1 TV a cumpărat drepturile de autor să difuzeze meciurile lui Bute. Foarte bine și respect pentru asta! Din păcate, gestul lor nu bate doar obrazul TVR-ului, a parlamentului, a guvernului și tot așa până ajungem la Gioană, ci chiar obrazul televiziunilor noastre grandioase din sectorul privat: Pro TV, Antena, Prima și chiar canalele specializate în sport. Nu cred că e nevoie să fac pomelnic și pentru ele, m-ar apuca toți dracii. În orice caz, cât îl voi vedea pe Bute, sper că nu vor exista interferențe și prin intermediul unei frecvențe nenorocite să apară Nașul în raza mea vizuală sau auditivă ...

     Următorul meci va fi pe 19 martie, la Montreal, desigur. Abia aștept să mă uit, tolănit la tv, cu perna-n cârcă și cu sucul pe noptieră. Poate am noroc chiar să prind LCD-ul lui tata. 

     Știrea am aflat-o de pe Adevărul.ro. Chiar de aici.

Amazonul și problema stomacului nostru

     Este fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume. Acoperă cinci țări ale Americii de Sud: Brazilia, Peru, Bolivia, Columbia și Ecuador.
    Pădurea Amazoniană, că despre ea vreau să vorbesc, acoperă o suprafață de 6,7 milioane de km pătrați. Este considerată a fi cea mai mare pădure din lume, fiind foarte bogată în ceea ce înseamnă viață. De la pești mici, până la pești mari, de la insecte, până la păsări și să nu ignorăm mamiferele, cât și flora deosebită.
    În ciuda dimensiunii grandioase pe care o deține pădurea, lăcomia umană își face simțită prezența: 17% din suprafața ei deja e dusă: scobitori, mobilă, hârtie (ce trist că e foarte posibil ca hârtia aceea să servească umil posterioarelor noastre!) și alte porcării unde e nevoie de lemn. Mult lemn! Acest procent însă, reprezintă suprafața Spaniei dublată!
    Deși oamenii sunt în goana după bani și ignoră alternativele mult mai bio-friendly „care este”, intervine și problema necesității - 'tui mama mă-sii ... -. Creșterea demografică a populației mondiale este un fapt real, mai ales în America de Sud. Pe lângă nevoia de diluare a volumului de spațiu locuibil, se mai pune problema industriei lemnului, dar și extracția petrolului.
    Consecințele sunt negative, făcute publice de mass-media la timpul lor. Încălzirea globală; multe vietăți rămân fără hrană și adăpost, fapt ce duce la dispariția lor, implicit la dezechilibrarea lanțului trofic. Tăierea copacilor crește cantitatea de CO2 din atmosferă.

    Din fericire, există și organizații scutite de viciul averii sau boala purtată de clasa politică. World Wide Fund of Nature (WWF) se ocupă de conservarea a 80% din pădure, adică cea rămasă. Organizația luptă pentru protejarea biodiversității, ca acestea să ofere comunităților locale resursele de care acestea au nevoie.
     Ca încheiere, vreau să vă aduc aminte de scandalul de prin 2006, cum că McDonalds își hrăneau găinile cu soia, plantațiile de soia fiind cultivate pe terenuri proaspăt defrișate din pădurea Amazonului. Țin minte că, la vremea aceea a circulat un spot anti-publicitar, ce-l prezenta pe domnul „Mac” drept un măcelar atât de lemn, cât și de carne.
     Fiind vorba de un brand internațional, fiind vorba și de mass-media care, la rândul ei, fuge după profit, în 2011 puțini oameni își mai aduc aminte. Ar trebui să fim mai deschiși, să păstrăm în suflet spiritul Amazonului, ca de fiecare dată când mâncăm la
McDonalds să ne doară. Psihic, nu fizic, pentru că fizic ne doare de mult!